Data publicării:

Un pompier a murit încercând să salveze doi muncitori la Fetești

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp

Tragedie la Fetești, unde un pompier a murit în timpul unei operațiuni de salvare a doi munmcitori care erau prinși sub un mal de pământ surpat în timp ce efectuau lucrări la sistemul de apă şi canalizare. 

Doi muncitori au fost prinşi, joi, sub un mal de pământ care s-a surpat în timpul unor lucrări la sistemul de canalizare şi apă din oraş. Un echipaj ISU Ialomiţa a intervenit pentru a-i salva, însă doi dintre salvatori au fost prinşi şi ei sub pământ, după ce acesta s-a surpat din nou.

Operaţiunea de salvare a continuat, iar cei doi pompieri şi unul dintre muncitori au fost scoşi de sub pământ. Unul dintre salvatori era, însă, în stare gravă şi a fost nevoie de manevre de resuscitare, care s-au dovedit, însă, a fi inutile, bărbatul pierzându-şi viaţa, informează România TV.

 Un elicopter SMURD urma să-l preia pe pompier şi să-l transporte la Bucureşti, însă transferul nu a putut fi făcut pentru că bărbatul nu fusese stabilizat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel