Data actualizării:
Data publicării:

Un polițist a salvat un tânăr înjunghiat cu o pungă de chipsuri și bandă adezivă / Video

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ NYPD / Imagine de Corey Ryan Hanson de la Pixabay
Foto ilustrativ NYPD / Imagine de Corey Ryan Hanson de la Pixabay

Un ofițer de poliție a reușit să-i salveze viața unui tânăr înjunghiat folosindu-se de o pungă goală de chipsuri și niște bandă adezivă.

Ofițerul de poliție NYPD Ronald Kennedy, din New York, a ajuns viral după ce a salvat viața unui tânăr înjunghiat cu o pungă goală de chipsuri și niște bandă adezivă.

Pentru a opri sângerarea, polițistul a improvizat un pansament din punga de chipsuri și banda adezivă, informează CNN.

Totul s-a întâmplat la începutul lunii iulie, dar imaginile surprinse de camera de corp au fost publicate recent.

Așa cum se aude în înregistrare, polițistul i-a spus unui trecător: 'Du-te și adu-mi o pungă de chipsuri chiar acum. Adu-mi și banda adezivă.'

'E tot ce am putut să fac'

Alături de alte două persoane, ofițerul de poliției Ronald Kennedy a întins victima înjunghiată pe jos, iar apoi a bandajat-o cu pansamentul improvizat din punga goală de chipsuri și banda adezivă.

Ronald Kennedy, de la NYPD, a declarat că 'am încercat. E tot ce am putut să fac cu ce am avut', potrivit NBC News.

Victima, un tânăr de 28 de ani, este în stare gravă, dar stabilă.

Iată clipul în care se vede cum ofițerul Ronald Kennedy i-a salvat viața tânărului:

VEZI ȘI: Un șofer a ajuns erou în Italia, după ce a salvat 25 de copii din autobuzul cuprins de flăcări - VIDEO

Un băiețel de 8 ani și-a salvat sora de la sufocare cu o tehnică învățată de la John Cena

Jaxson Dempsey, un băiețel vârstă de 8 ani, din Hazleton, Pennsylvania, și-a salvat sora, pe Lelia, de 1 an și 8 luni, de la sufocare. Băiatul l-a văzut în urmă cu ceva timp pe John Cena explicând cum se acordă manevrele de prim ajutor într-un caz similar, la emisiunea „The Substitute”, scria Daily Mail în luna aprilie a.c..

Băiatul a povestit că 'ne întorceam cu maşina de la frizer şi am văzut că începuse să se sufoce de la o bucăţică de pui de la MCDonalds. I-am spus tatălui meu să se oprească. Apoi am început să o împing în spate și a scos mâncarea afară.'

Jaxson Dempsey a explicat că a urmărit episodul în care John Cena arată cum să salvezi pe cineva care se sufocă.

John Cena a apărut într-un episod din primul sezon din „The Substitute” deghizat într-un instructor de prim ajutor cu părul lung, blond și barbă. (Vezi VIDEO aici.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel