Un picaj Amazon a afectat dispozitivele smart. „Nu pot să dau cu aspiratorul...”
Un picaj al infrastructurii web Amazon a făcut imposibilă utilizarea dispozitivelor casnice inteligente.
Conform BBC, Amazon Web Services (AWS) este o parte gigantică a afacerilor companiei și este coloana vertebrală a celor mai populare site-uri și servicii ale lumii. Un picaj la scară largă din Statele Unite de miercuri seara a deranjat toate acele servicii. Astfel, aspiratoarele și soneriile inteligente nu au mai funcționat în casele pasionaților de tehnologie.
„Nu pot să... dau cu aspiratorul... fiindcă US-east-1 a picat”, s-a arătat într-un mesaj, pe Twitter. „Bine ați venit în viitor”. Compania iRobot, faimoasă pentru aspiratoarele inteligente Roomba, a recunoscut problema. „Un picaj AWS ne afectează aplicația iRobot Home. Vă informăm că echipa noastră știe și monitorizează situația, sperând că problema va fi remediată imediat”, a transmis iRobot.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News