Un nou RO-ALERT extrem. Ursul terorizează locuitorii din județul Argeș
Locuitorii din județul Argeș au fost avertizați aseară, după ora 22, printr-un mesaj RO-ALERT, că ursul a dat iama într-o gospodărie.
În seara zilei de 25 august 2021, după ora 22, locuitorii din Nordul județului Argeș au fost avertizați printr-un mesaj RO-ALERT că ursul a dat iama într-o gospodărie din comuna Bughea de Sus. În mesaj se specificau luarea de măsuri de autoprotecție, circulația cu atenție și evitarea expunerii la pericole.
Mesajul a fost transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Argel.
Nu este pentru prima oară când cetățenii din Argeș sunt avertizați prin RO-ALERT de prezența ursului în anumite localități. În ultima lună, cel puțin două astfel de mesaje, primite în miez de noapte, i-au îngrijorat pe cetățeni.
Mesaj RO-ALERT la miezul nopții. După ce au atacat un cal, urșii au dat iama într-o gospodărie și i-au terorizat pe localnici
Terorizaţi de urşi, locuitorii unui sat din Argeş, cer ca autorităţile să facă ceva pentru a-i proteja de animalele sălbatice. În urmă cu două nopţi un cal a fost muşcat de un urs şi târât prin jumătate de sat. Pădurarii nu pot interveni şi nu pot împuşca ursul pentru că satul nu este zonă intravilană, iar cele mai multe case sunt ridicate fără autorizaţie.
Calul atacat de urs a agonizat ore bune până când autorităţile locale au găsit o asociaţie care să îl eutanasieze. "La ecvine nu am văzut niciodată asemenea răni. Leziunile sunt, din păcate, aducătoare de moarte. Singura soluţie pentru el este eutanasia", a declarat Maria Popescu, medic veterinar. Localnicii sunt îngroziți. Nu ştiu cum să-şi mai ascundă animalele şi se tem că, la un moment dat, urşii vor intra peste ei în case.
Ursul era unul dintre exemplarele monitorizate, spun sătenii. Autorităţile locale susţin că în zona Bughea de Jos au fost relocaţi urşi din Hunedoara, care s-au apropiat tot mai mult de sate. Atacul din urmă cu două nopţi este printre cele mai violente, iar autorităţile nu au soluţii. "Am văzut în ordonanţa dată de domnul ministru că îi putem împuşca ursul, nu noi, cine are dreptul, în intravilan. Păi acest cătun este în extravilanul comunei şi atunci dacă ursul atacă aici noi nu putem să intervenim?", a declarat Bogdan Oancea, viceprimarul comunei Burghea de Jos, scrie ObservatorNews.
Mesaj RO-ALERT la mizeul nopții
Azi-noapte un mesaj RO-ALERT a fost emis în aceeaşi zonă. Ursul a ajuns din nou în apropierea caselor şi a făcut mai multe pagube. Localnicii cer ca ursul să fie împuşcat, dar acesta este protejat de lege.
În mesajul RO-ALERT era precizat că trei urși au intrat într-o gospodărie și au produs mai multe pagube, iar oamenii erau sfătuiți să fie precauți și să nu iasă din locuințe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News