Un nou document clasificat, găsit de FBI în locuinţa lui Mike Pence
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres
Un nou document clasificat a fost găsit de FBI în locuinţa fostului vicepreşedinte american Mike Pence.

La fel ca înainte, în cazul lui Joe Biden şi Donald Trump, documente clasificate au fost deja descoperite în casa sa din Indiana la sfârşitul lunii ianuarie. Această nouă percheziţie a fost organizată vineri în coordonare cu avocaţii lui Mike Pence.

"Vicepreşedintele a cerut echipei sale... să dea dovadă de transparenţă totală până când această problemă va fi rezolvată", a declarat purtătorul său de cuvânt, Devin O'Malley, într-o declaraţie citată de mai multe instituţii de presă, scrie AFP, citată de Agerpres.

În Statele Unite, o lege din 1978 îi obligă pe preşedinţi şi vicepreşedinţi să transmită toate e-mailurile, scrisorile şi alte documente de lucru Arhivelor Naţionale. O altă lege, cu privire la spionaj, interzice păstrarea documentelor clasificate drept confidenţiale în locuri neautorizate şi nesecurizate.

Purtătorul de cuvânt al fostului vicepreşedinte nu a răspuns solicitărilor de comentarii adresate de AFP. 

Avocatul lui Pence, Greg Jacobs, a notificat Arhivele Naţional

FBI a desfăşurat vineri o percheziţie consensuală la reşedinţa din Indianapolis a fostului vicepreşedinte american republican Mike Pence, după ce luna trecută au fost descoperite la locuinţa sa documente clasificate, a declarat pentru Reuters o persoană familiară cu acest dosar.

Percheziţia survine la doar câteva săptămâni după ce avocatul lui Pence, Greg Jacobs, a notificat Arhivele Naţionale, printr-o scrisoare trimisă la 18 ianuarie, în legătură cu descoperirea unor documente cu eticheta "clasificat". Actele au fost apoi predate FBI.

Mike Pence a fost vicepreşedinte în timpul mandatului de la Casa Albă al lui Donald Trump, între 2017 şi 2021.

Percheziţia de la locuinţa lui Pence survine într-un moment în care atât fostul preşedinte republican Donald Trump, cât şi actualul preşedinte democrat Joe Biden se confruntă cu anchete derulate de doi procurori speciali pentru reţinerea de documente clasificate, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel