Data publicării:

Un nou acord în UE, după o noapte întreagă de negocieri: Se va impune limitarea emisiilor de metan la importurile de petrol și gaze naturale

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Pixabay
FOTO: Pixabay
Uniunea Europeană a ajuns la un acord, miercuri dimineață, pentru o lege care va impune limite de emisii de metan pentru importurile de petrol și gaze naturale, în Europa, începând din 2030, transmite Reuters.

Măsura exercită presiuni asupra furnizorilor internaționali pentru a reduce scurgerile acestui gaz cu efect de seră puternic.

După negocieri care au durat toată noaptea, reprezentanții statelor membre ale UE și ai Parlamentului European au convenit asupra unei legi care, începând cu 2030, va cere importatorilor de petrol, gaze și cărbune în Europa să dovedească că aceste surse energetice respectă o limită de intensitate a emisiilor de metan.

Legea va fi acum supusă Parlamentului European și statelor membre ale UE pentru aprobare finală. De obicei, acest pas reprezintă o formalitate care validează acordurile deja stabilite.

Regulamentul introdus aduce și noi cerințe pentru sectoarele petrolului, gazelor și cărbunelui, obligându-le să măsoare, să raporteze și să verifice emisiile de metan, conform unui comunicat al Consiliului UE.

Acordul obligă producătorii de petrol și gaze din Europa să identifice și să remedieze scurgerile acestui gaz puternic cu efect de seră în cadrul operațiunilor lor și, de asemenea, să limiteze în mare măsură cazurile de ardere și degajare intenționată a metanului în atmosferă.

Regulile privind importurile vor afecta probabil furnizorii majori de gaze, printre care se numără Statele Unite, Algeria și Rusia. Anul trecut, Moscova a redus livrările către Europa și a fost depășită ca principal furnizor de gaze naturale prin conductă de către Norvegia - care deține printre cele mai scăzute emisii de metan din lume.

Metanul reprezintă a doua cea mai mare cauză a schimbărilor climatice după dioxidul de carbon și are un efect mult mai puternic în termen scurt asupra încălzirii globale. Reducerea rapidă a emisiilor de metan în acest deceniu este crucială pentru evitarea unor schimbări climatice grave.

Metanul se infiltrează în atmosferă din conductele și infrastructura defectuoasă din câmpurile de petrol și gaze.

Furnizorii străini care nu își îmbunătățesc operațiunile riscă să fie sancționați financiar. Limita exactă a emisiilor de metan impusă de UE va fi stabilită de către Comisia Europeană cu un an înainte de aplicare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel