Un mort și trei răniți în urma unui accident pe DN 23A, în județul Vrancea
Un grav accident de circulație . avut loc în această după-amiază pe DN 23A în județul Vrancea. O femeie a murit, iar alte trei persoane au fost rănite.
O femeie în vârstă de 72 de ani a decedat şi alte trei persoane au fost rănite în urma unui accident de circulaţie care a avut loc, marţi, pe DN 23 A, în afara satului Bordeasca Veche, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, scrie Agerpres.
"Marţi, ora 13,19, am fost sesizaţi prin 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza satului Bordeasca Veche. Din cercetările efectuate rezultă că pe DN 23 A, în afara satului Bordeasca Veche, un conducător auto în vârstă de 72 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Focşani - Bordeasca Veche, ar fi circulat pe contrasens, în condiţii de ceaţă densă (vizibilitate 100 m), moment în care a fost acroşat de un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, care a încercat să îl evite, trăgând de volan spre stânga. A rezultat rănirea a trei persoane şi decesul unei femei, în vârstă de 72 de ani, pasageră în primul autoturism", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.
Descarcerarea a intervenit de urgență
La faţa locului au intervenit şi trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani care, după extragerea victimelor, au efectuat manevre de resuscitare uneia dintre victime care se afla în stop cardio-respirator, care însă nu a răspuns manevrelor aplicate.
Celelalte trei victime au fost preluate şi transportate la UPU Focşani de echipajele SAJ aflate la faţa locului.
Potrivit Poliţiei, ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate dinamica evenimentului rutier şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News