În interviul difuzat duminică seara de postul naţional ZDF, Bjoern Hoecke, fost profesor de istorie şi principalul candidat al AfD în alegerile din landul Thuringia din 27 octombrie, a explicat că retorica pentru care a fost frecvent criticat ca fiind apropiată de terminologia nazistă este una "poetică" şi a pus accentul pe importanţa libertăţii de exprimare.
ZDF a preluat un citat dintr-o carte a lui Hoecke şi i-a întrebat pe mai mulţi membri ai AfD de unde cred că provin respectivele afirmaţii, "din 'Mein Kampf' sau este dl Hoecke?".
"Când se ajunge la punctul de cotitură, noi, germanii, nu umblăm cu jumătăţi de măsură, iar molozul modernităţii va fi debarasat", sună citatul.
Deputaţii AfD par luaţi prin surprindere. Unul dintre ei, Jens Maier, răspunde: "Dacă trebuie să spun, atunci e 'Mein Kampf' ", iar un important membru al formaţiunii, Kay Gottschalk, mărturiseşte: "Chiar nu-mi dau seama".
Mulţi au ţinut să precizeze că nu au citit nici "Mein Kampf" şi nici cartea lui Hoecke din care a fost extras citatul.
După circa 10 minute de interviu, purtătorul de cuvânt al lui Hoecke este auzit din culise punând capăt discuţiei.
"Cred că va trebui pur şi simplu să-l facem din nou (acest interviu). Nu merge, nu e pornit. I-aţi pus dlui Hoecke întrebări care l-au adus într-o stare foarte emoţională. Nu cred că astfel de emoţii trebuie difuzate la televiziune", spune purtătorul de cuvânt.
Jurnalistul de la ZDF a refuzat însă să repete interviul, care a fost difuzat integral online, atât video, cât şi ca text.
Hoecke şi purtătorul său de cuvânt au subliniat că se aşteptau ca interviul să se concentreze mai mult pe campania în vederea alegerilor din Thuringia.
AfD, la început o formaţiune marginală cu mesaj anti-euro, s-a transformat într-un partid cu o poziţie vehementă antimigraţie, devenind principala forţă de opoziţie din Bundestag, şi a fost frecvent acuzată că are legături cu extremişti de dreapta.
Bjoern Hoecke a mai provocat controverse afirmând între altele că Germania nu mai trebuie să se căiască pentru trecutul său nazist şi folosind expresii asociate cu perioada nazistă, ca "Lebensraum" (spaţiu vital) şi "entartet" (degenerat).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria