Un MARE talent de la FC Barcelona, refuzat de Real Madrid. „Mi-au spus că nu sunt la nivelul lor”
Tânărul Pedri care va împlini luna aceasta 18 ani a dat proba la Real Madrid înainte să îmbrace tricoul Barcelonei, însă răspunsul galacticilor a fost unul negativ.
Conform Marca, mijlocașul talentat venit de la Las Palmas a mărturisit: „Am mers la Real Madrid, dar mi-au zis că nu sunt la nivelul lor. Acum le mulțumesc celor care au spus asta pentru că sunt la echipa pe care am iubit-o mereu. Să fi îmbrăcat tricoul Madridului ar fi fost ciudat, mereu am fost cu al Barcelonei”.
„Ce mă surprinde cel mai mult la Messi este cum se antrenează”, a spus Pedri despre idolul său din copilărie, iar tânărul mijlocaș a comentat și decizia antrenorului Ronald Koeman să-l trimită în teren cu Real Madrid. „Mi-a spus că o să fiu titular în Clasico cu două zile înainte. Dacă am dormit? Da, n-am avut niciodată probleme de genul acesta”, a conchis el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News