Încă de pe data de 14 ianuarie, Alexandra Uşurelu şi-a invitat ascultătorii la o plimbare de aproape două luni până “La capătul lumii”, prin cele două turnee, “Povesteşti şi Călătoreşti la Cărtureşti” şi “#PUR”, desfăşurate în paralel în întreaga ţară.
După valul de emoţii de la Teatrul Naţional, unde Alexandra Uşurelu a deschis turneul #PUR printr-un concert sold-out cu 900 de persoane în public, frumoasa cântăreaţă a încheiat turneul cu un concert la Timişoara, tot cu casa închisă, unde biletele s-au vândut încă din primele zile după anunţarea acestuia.
Pe lângă concertele susţinute în turneul #PUR alături de cvartetul de coarde Muse Quartet, artista şi-a dat întâlnire cu prietenii ei într-o formulă mai restrânsă, cu pian (Bobby Stoica), într-un mediu mai intim, în librăriile Cărtureşti din 9 oraşe mari din ţară.
Mii de kilometri parcurşi, sute de emoţii, mulţi decibeli de aplauze şi zeci de îmbrăţişări, toate au încărcat-o pe Alexandra Uşurelu cu multă energie pozitivă pentru finalizarea celui de-al doilea album, la care lucrează în prezent, după cum mărturiseşte: “Este o experiență deloc ușoară să desfășori două turnee în paralel. Pe lângă organizare și determinare, e nevoie și de multă rezistență fizică, dar când îți dorești foarte mult să ajungi mai aproape de oameni, și nu oricum, ci cu două concerte diferite, reușești să-ți aduni toate resursele și să faci o sărbătoare din fiecare concert. Eu așa am simțit. În toate locurile unde am fost, oamenii ne-au primit cu brațele deschise și am fi vrut să nu se încheie atât de repede turneele. În același timp, îmi doresc să pregătesc și cântece noi. Pentru asta, avem nevoie de timp și liniște, așadar după aceste două turnee vom lua o pauză de la concerte sau cel puțin vom cânta mai rar. Pe 8 martie vom lansa în București, la "Biutiful", primul cântec de pe al doilea album, cu tot cu videoclip. Se numește ‘Suflet, rămâi pur’.”
Cu toate că abia a încheiat cele două turnee, Alexandra Uşurelu va cânta pe 8 martie, de Ziua Femeii, la Biutiful by Fratelli, unde va lansa noua ei melodie “Suflet, rămâi pur”, alături de band-ul său, Muse Quartet şi Cristina Răducan la flaut.
“La capătul lumii” este unul dintre cele mai bine vândute albume lansate în mod independent din România. Cu 270 de concerte susţinute în ultimii trei ani în cea mai mare parte pe bilete şi peste 10.000 de albume vândute, Alexandra Uşurelu devine, astfel, cea mai bine vândută artistă indie. Al doilea album al artistei este programat a fi lansat în luna noiembrie a anului 2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video