Data actualizării:
Data publicării:

Un lider PNL dezvăluie de ce s-a rupt USL

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentarul PNL, Ramona Mănescu, a spus, joi, cu ocazia unei conferințe de presă, că USL a fost gândită ca „o mișcare a bunului simț”, iar liberalii au părăsit această alianță pentru că social-democrații s-au dovedit a fi „niște ipocriți și prefăcuți”.

„USL-ul a început ca o mișcare a bunului simț, pentru că noi am crezut că putem să ne unim forțele. Era nevoie și de politici de stânga și de politici de dreapta, pentru a fi mai bine. În momentul în care îți dai seama că bun simț ai doar tu, din bun simț părăsești o alianță care nu are nicio legătură cu ce ți-ai dorit tu pentru oameni. Am părăsit USL din bun simț și din respect față de cei care ne-au ales”, a declarat Ramona Mănescu, la Brăila, citată de Agerpres.

Vezi și: Ce spune Iohannis despre refacerea USL

 

Europarlamentarul PNL a precizat că tot din bun simț liberalii nu au spus „lucruri rele” despre partenerii de guvernare social-democrați.

„Poate nu am comunicat suficient, poate nu am spus lucruri rele despre partenerii noștri de guvernare, cât am fost la guvernare, dar tot din bun simț și din respect pentru un parteneriat nu am făcut asta. Dacă acest bun simț este taxat acum, sigur, ni-l asumăm. Suntem de vină că avem bun simț și suntem eleganți și în timpul guvernării nu am spus ce a făcut rău PSD-ul”, a adăugat Ramona Mănescu.

Citește și: Scandal între reprezentanți PSD-PNL: ”Ești un penibil total! Senator al României penibil” vs ”Declarații mici”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel