Un înalt diplomat american în vizită la Seul, în timp ce o dispută Coreea de Sud-Japonia se amplifică
Un înalt diplomat american s-a întâlnit miercuri cu oficiali la Seul, pe fondul înrăutăţirii unei dispute politice şi economice între doi aliaţi cheie ai Statelor Unite în Asia, Coreea de Sud şi Japonia, în timp ce Seulul a promis să anunţe în curând planuri de reducere a dependenţei sale faţă de industria japoneză, relatează Reuters.
Washingtonul a fost ezitant să intervină public, dar disputa, care ameninţă livrările globale de cipuri de memorie şi smartphone-uri, a umbrit vizita lui David Stilwell, diplomatul american de top pentru Asia de Est. Întrebat miercuri dacă Statele Unite ar juca un rol în rezolvarea dezacordului, Stilwell nu a răspuns direct, dar a spus că se vor 'angaja în toate problemele legate de Coreea de Sud', potrivit agenţiei de presă Yonhap. Săptămâna trecută, Stilwell a declarat postului public japonez de televiziune NHK că Statele Unite nu vor interveni în dispută şi a încurajat în schimb dialogul între cei mai mari aliaţi ai Washingtonului în Asia să o rezolve.
Tensiunea, care mocnea în special în legătură cu compensaţiile destinate femeilor sud-coreene forţate să lucreze pentru ocupanţii japonezi în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a amplificat în această lună, când Japonia a limitat exporturile de materiale high-tech către Coreea de Sud. Ministrul sud-coreean de finanţe Hong Nam-ki şi-a repetat miercuri apelul adresat Tokyo de a pune capăt acestei situaţii, adăugând în acelaşi timp că Coreea de Sud vrea să-şi reducă dependenţa faţă de aceste importuri.
'Guvernul lucrează la planuri de reducere a dependenţei ţării de materialele, componentele şi echipamentele industriale japoneze şi le va anunţa în curând', a declarat el la începutul unei reuniuni regulate a miniştrilor responsabili de aspectele economiei. Japonia a negat că disputa legată de compensaţiile pentru aşa-numitele 'femei de reconfortare' forţate să lucreze în bordelurile militare japoneze în timpul războiului se află în spatele limitărilor de exporturi.
Miercuri, un purtător de cuvânt al guvernului japonez a cerut Seulului să facă 'paşii corespunzători' pentru a rezolva chestiunea, în timp ce un tribunal sud-coreean a decis la sfârşitul anului trecut că companiile japoneze trebuie să plătească compensaţii. Disputa afectează de asemenea politica legată de Coreea de Nord, un subiect cheie pe agenda lui Stilwell, care a sosit marţi la Seul. Mass-media nipone au acuzat Coreea de Sud că a violat sancţiunile internaţionale exportând mărfuri interzise în Nord. Guvernul japonez a declarat că nu a lansat o acuzaţie privind materialele care ajung în Coreea de Nord, dar preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a calificat aceasta drept o 'gravă provocare'.
Marţi, un oficial din serviciul de informaţii sud-coreean a replicat, declarând în faţa parlamentarilor că Japonia a fost 'pasivă' în punerea în aplicare a sancţiunilor ONU. Relaţiile dintre aceşti vecini au fost mult timp afectate de amintiri datând din perioada colonizării japoneze a peninsulei între 1910 şi 1945.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News