Data actualizării:
Data publicării:

Un hotel pentru câini din Africa de Sud oferă lux de ''şase stele'' oaspeţilor canini

Autor: Julia Pandi | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Deşi cinci stele reprezintă de obicei cea mai înaltă evaluare pe care o poate obţine o unitate de cazare, un hotel pentru câini din oraşul sud-african Cape Town oferă oaspeţilor săi canini un răsfăţ demn mai degrabă de ''şase stele'', susţin proprietarii.

Supweroof Dog Hotel oferă câinilor sud-africanilor cu dare de mână condiţii la care mulţi oameni din Africa de Sud, ţară afectată de sărăcie, ar putea doar visa, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Am încercat cu adevărat să ne asigurăm că oferim servicii de şase stele, a spus Watson Mpala, dresor de câini la Superwoof.

Supraveghere 24 de ore, piscină și saloane pentru oaspeţii canini

Oferim supraveghere 24 de ore, luxul unei bălăceli în piscină, saloane gigantice şi altele asemănătoare, ne dorim să le oferim căţeilor o experienţa într-adevăr de lux, a declarat Mpala pentru Reuters TV.

Sejurul include plimbări lungi prin somptuoasa regiune rurală a văii Franschhoek, aflată în apropiere, parte din regiunea viticolă Western Cape.

La aproape trei decenii de la finalul regimului de Apartheid, Africa de Sud rămâne una dintre ţările de pe glob cu cele mai mari inegalităţi, jumătate din populaţia ţării trăind sub pragul oficial de sărăcie - un grup care include rezidenţii adăpostului pentru persoane fără locuinţă şi care se află chiar peste drum de centrul pentru îngrijirea câinilor.

Șampanie pentru câini

Printre trataţiile oferite de hotelul se numără şampanie pentru câini - champaws -, o băutură care este de fapt apă cu plante aromatice într-o sticlă de şampanie. 

Nu este foarte clar în ce măsură oaspeţii blănoşi apreciază statutul de vedetă, dacă urechile lor lungi sunt sensibilizate de auzul muzicii de jazz sau de balconul care se deschide spre Table Mountain - având în vedere că, după cum se ştie, câinii au vederea slabă la distanţă când vine vorba despre obiecte staţionare. Unul dintre oaspeţi, un patruped pe nume Vizsla, pare mai preocupat să se relaxeze moţăind pe o canapea moale decât să deguste delicatesele oferite de hotel. 

VEZI ȘI: Video viral: Reacția unui câine care gustă o felie de portocală

Un videoclip cu un cățel care gustă dintr-o felie de portocală doar pentru că fratele său a mâncat una a devenit viral pe Internet. 

Patrupedul Jake a încercat să mănânce o felie de portocală doar pentru că asta a făcut și fratele lui mai mic, Staffy, iar reacția sa a făcut senzație pe TikTok. 

Inițial, Jake nu s-a arătat entuziasmat de portocală. Imediat ce Staffy a primit o felie de portocală însă, Jake a așteptat și el una, cu toate că știa că nu-i place. 

„Ați văzut vreodată un câine să știe că nu-i place ceva, dar îl mănâncă pentru că fratele lui o face?”, a scris femeia. 

Jake a primit felia de portocală, dar instant și-a arătat dezgustul, scuipând-o pe podea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel