Este vorba despre Mircea Pascu.
'O veste foarte tristă pentru sportul românesc: Mircea Pascu, unul dintre cei mai mari conducători din istoria sportului din România, a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani. Fost conducător al FRF, Mircea Pascu a fost foarte implicat şi în viaţa tenisului românesc, din postura de antrenor de tenis, în condiţiile în care tenisul a fost chiar specializarea sa în cadrul facultăţii, dar mai ales din postura de sfătuitor, fiind unul dintre cei mai apreciaţi consilieri ai Federaţiei Române de Tenis, un nume important în istoria acestui sport.
Federaţia Română de Tenis este alături de rudele şi prietenii care trec prin momente grele şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate', anunţă Federaţia Română de Tenis pe site-ul său oficial.
De asemenea, Federaţia Română de Fotbal a transmis condoleanţe familiei. 'Înaintea partidelor din următoarea etapă a competiţiilor organizate de FRF va fi ţinut un moment de reculegere în memoria lui Mircea Pascu. Federaţia Română de Fotbal transmite condoleanţe familiei şi celor apropiaţi', informează site-ul FRF.
Născut la 6 noiembrie 1934, la Petroşani, Mircea Pascu a fost conducător al cluburilor de fotbal Jiul Petroşani, Corvinul Hunedoara, UFC Rapid Bucureşti şi Politehnica Timişoara. El a fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal între februarie 1990 şi august 1990.
Mircea Pascu a pierdut alegerile pentru preşedinţia FRF în august 1990 în faţa lui Mircea Sandu. De asemenea, Pascu a deţinut de-a lungul carierei sale mai multe funcţii în cadrul forurilor fotbalistice internaţionale precum membru al Comisiei fair-play a UEFA, membru al Comisiei de organizare a competiţiilor europene sau membru în Comisia de protocol a FIFA, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă