Un fost general guatemalez, acuzat de genocid, a fost trimis în judecată. "Mai mult de 40 de ani" au așteptat supraviețuitorii pentru justiție
A fost trimis în judecată un fost general guatemalez.
Un fost general acuzat că a ordonat uciderea a peste 1.200 de indigeni mayași Ixil în timpul războiului civil din Guatemala a fost trimis în judecată.
Benedicto Lucas Garcia, în vârstă de 91 de ani, a fost pus sub acuzare pentru genocid, crime împotriva umanității și dispariții forțate.
Supraviețuitorii dintr-un sat spun că trupele lui Garcia au ucis copii, bebeluși și bătrâni.
El neagă acuzațiile.
Presupusele crime au avut loc între 1978 și 1982 când fratele lui Garcia, Fernando Romeo Lucas Garcia, era președinte al Guatemalei.
Benedicto Lucas Garcia este acuzat că a planificat și executat peste 30 de masacre în regiunea Quiche din vestul țării.
Justiție mult așteptată
Avocatul Nery Rodenas, director al Biroului pentru Drepturile Omului al Arhiepiscopiei din Guatemala, a declarat agenției AFP că supraviețuitorii au așteptat "mai mult de 40 de ani" pentru justiție.
Fostul general Garcia a urmărit procesul prin legătură video dintr-un spital militar, unde deja ispășește o condamnare anterioară pentru dispariție forțată și alte fapte grave. Un coinculpat a murit în 2020, în timp ce un altul nu este apt pentru a fi judecat și va fi supus unor proceduri separate.
Mulți mayași Ixil au fost ținta armatei, fiind acuzați că au oferit sprijin rebelilor marxiști.
Aproximativ 200.000 de oameni au murit în acest conflict care a durat aproape 40 de ani. Cei mai mulți erau de etnie mayașă.
Curtea Supremă de Justiție din Guatemala a decis în 2018 că au fost comise acte de genocid împotriva poporului Ixil. Doar un număr mic de soldați de rang inferior au fost condamnați pentru crime de război, informează BBC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News