Un elicopter a luat foc și s-a prăbușit pe o șosea din Louisiana / VIDEO
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Un elicopter s-a prăbușit pe o șosea din Louisiana, după ce pilotul a atins firele de înaltă tensiune.

Imagini dramatice pe o şosea aglomerată din statul american Louisiana. Un elicopter s-a prăbuşit și a luat foc în câteva clipe sub privirile îngrozite ale zecilor de şoferi aflaţi în trafic.

Martorii susţin că este un miracol că aeronava nu a atins în cădere vreo mașină. La bordul elicopterului se afla doar pilotul, angajat al unei companii de materiale de construcții. Acesta a murit pe loc.

Potrivit datelor preliminare, din cauza ceții, pilotul a redus altitudinea și a atins firele de înaltă tensiune. Traficul a fost blocat câteva ore bune, iar mii de locuințe din zonă au rămas fără curent electric, scrie Publika.

Elicopter prăbușit cu șeful Statului Major la bord. Era împreună cu soția sa. Bilanțul tragediei din India

Elicopterul IAF Mi-17V5 avea 14 persoane la bord, între care și șeful Statului Major al Apărării, generalul Bipin Rawat, împreună cu soția sa. Aparatul de zbor s-a prăbușit în Tamil Nadu, potrivit indianexpress.com.

„Un elicopter IAF Mi-17V5, cu generalul Bipin Rawat la bord, a avut un accident astăzi (miercuri - n.r.) în apropiere de Coonoor, Tamil Nadu. A fost dispusă o anchetă pentru a stabili cauza accidentului”, au postat pe Twitter Forțele Aeriene Indiene.

Ministrul Apărării Rajnath Singh l-a informat pe prim-ministrul Narendra Modi despre evoluția anchetei și va informa Parlamentul despre incident.

Potrivit oficialilor de rang înalt din Tamil Nadu, citați de outlookindia.com, patru pasageri din elicopter au fost găsiți morți, dar se așteaptă o nouă confirmare, scrie Mediafax (citește mai mult AICI).

Un elicopter militar românesc a pierdut un motor la un exerciţiu 

Un elicopter militar al Armatei Române a pierdut un motor în timpul unui exerciţiu desfăşurat în urmă cu o lună. 

Aparatul a pierdut motorul din dreapta, imediat după ce luptătorii din Forţele speciale au atins pământul şi au dat drumul frânghiilor.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, zborurile cu aparatele IAR 330 au fost reluate abia după verificarea întregii flote. Specialiștii spun că astfel de incidente pot apărea la orice tip de aparat și că doar ancheta va arăta de ce a cedat motorul.

"Nu cade motorul de pe elicopter, oamenii nu trebuie să înţeleagă că pierderea motorului înseamnă că a căzut pe jos. Înseamnă că s-a decuplat de celelalte componente şi că nu mai funcţionează la parametri normali. Este un incident care se întâmplă în rândul forţelor aeriene din toate statele lumii. Aceste aparate de zbor, intens solicitate, la fel ca orice altă maşinărie, pot genera în timpul evoluţiei diverse probleme. Piloţii sunt instruiţi să gestioneze astfel de situaţii. Putem face paralelă şi cu elicopterul Forţelor Aeriene Americane care a avut o problemă pe bulevardul Aviatorilor acum câteva luni. Sunt chestiuni periculoase, care se pot solda cu tragedii, dar în egală măsură trebuie să punem în balanţă pregătirea excepţională a piloţilor pentru astfel de situaţii. Ei sunt antrenaţi să facă faţă unor astfel de probleme", a spus Radu Tudor, analist militar, la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel