Data publicării:

Un elev de clasa a V-a a vrut să se dea mare. A sărit pe fereastra clasei şi şi-a rupt piciprul

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ambulanta
ambulanta

Un elev în clasa a V-a la liceul „Adam Muller Guttenbrun“ din Arad a sărit luni de la fereastra clasei de cursuri, aflată la etajul întâi al şcolii, dorind să le arate colegilor abilităţile sale sportive, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, cu răni multiple.

Incidentul a avut loc într-o pauză dintre cursuri, când elevul a încercat să coboare în curte pe fereastră, sala de clasă fiind la etajul întâi al clădirii, transmite Mediafax.

Conform directorului şcolii, Maria Borlea, elevul a reuşit să coboare pe fereastră ţinându-se de un cablu prins de zidul exterior al clădirii, dar la o a treia încercare a sărit de la înălţime şi şi-a fracturat piciorul.

„Este un copil mai teribilist şi a vrut să le arate colegilor că are aptitudini de sportiv. Colegii lui ne-au spus că băiatul a coborât de două ori de la fereastră pe cablul de la paratrăsnet, care este prins de peretele exterior, iar a treia oară a vrut să îşi demonstreze curajul şi a sărit de la etajul întâi§, a declarat directorul Maria Borlea.

În urma săriturii, elevul şi-a fracturat un picior, iar profesorii au chemat o ambulanţă, copilul fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Medicii unităţii afirmă că băiatul este în afara pericolului şi că pe lângă fractura de picior mai ale leziuni uşoare pe corp.

Conducerea şcolii a declarat că în timpul incidentului uşa sălii de clasă a fost închisă de către elevi, pentru ca profesorul de serviciu să nu poată vedea ce se întâmplă.

Incidentul este cercetat la nivel de şcoală, dar şi de poliţişti, care urmează să vorbească cu elevul rănit după ce acesta primeşte îngrijirile medicale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel