Un elev de 15 ani din Pitești a fost prins cu cuţitul în şcoală
Un tânăr de 15 ani este cercetat acum după ce a fost prins cu un cuțit la școală.
Un tânăr în vârstă de 15 ani a fost prins de către un echipaj de jandarmi în Liceul Tehnologic Dacia din Pitești având în rucsac un cuțit. Jandarmeria intensifică patrulările în zona școlii, în condițiile în care săptămâna trecută o elevă fost prinsă, la aceeași școală, cu două cuțite, scrie Mediafax.
Jandarmii din Pitești au fost chemați, luni, de către conducerea Liceului Tehnologic Dacia, pe motiv că în școală se află mai multe persoane care tulbură ordinea publică.
Au încercat să fugă
Jandarmii au identificat trei tineri care la vederea oamenilor legii au încercat să fugă. Aceștia au legitimat tinerii și i-au supus unui control corporal sumar. În rucsacul unuia dintre ei a fost găsit un cuțit cu lungimea de aproximativ 21 de centimetri.
Pe numele tânărului în vârstă de 15 ani, care este elev al liceului, au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală pentru deținere de obiecte interzise, cercetările fiind preluate de către polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție.
Având în vedere că săptămâna trecută a fost prinsă, la aceeași școală, o elevă cu două cuțite și un pumnal tip box, conducerea Jandarmeriei Argeș a dispus ca patrulele aflate în serviciu să efectueze treceri mai dese și staționări pe o perioadă mai mare de timp, pentru a preîntâmpina apariția altor situații de acest tip.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News