Data actualizării:
Data publicării:

Un elev care trebuia să fie în microbuz, bulversat. "Am refuzat să cred"

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ieșenii au aprins lumânări vineri seaă pe treptele grupului statuar din Parcul Voievozilor. Printre ei a ieșit și mama unui elev de 16 ani care trebuia să fie în autobuz. 

Potrivit declaraţiilor femeii, Alin, fiul acesteia, este de doi ani în orchestra folclorică a Palatului Copiilor, însă nu a mai plecat vineri dimineaţa în turneul de la Arad, supărat fiind că a primit o partitură nouă cu puţin timp înainte de plecarea din Iaşi.

"De când am aflat de tragedie mi s-au tăiat genunchii şi de atunci nu mai reuşesc să respir. Nu îmi vine a crede. E o adevărată tragedie. Băiatul meu a renunţat în ultimul moment să plece, pentru că i-a fost schimbată partitura chiar înainte de plecare. Băiatul nu a crezut că reuşeşte să înveţe şi a refuzat să plece de teamă să nu se facă de ruşine", a declarat, printre lacrimi, Mihaiela Cîneparu, potrivit Agerpres

Alin, fiul acesteia, este şi el sub stare de şoc. El refuză să creadă că dascălul care i-a îndrumat paşii în viaţă nu mai există iar colegii săi au fost răniţi. "Toată lumea îmi spune că sunt norocos şi că Dumnezeu m-a ajutat. Deşi am aflat de domnul profesor (Cătălin Pop n.r.) că a murit, am refuzat să cred acest lucru. Am tot sperat să fie printre răniţi. Nu pot să cred că a murit cineva", a spus elevul, el fiind vizibil şocat de tragedie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel