Data publicării:

Un elev al școlii de agenți de poliție a încercat să se sinucidă

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un elev al Şcolii de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" din municipiul Câmpina a încercat să se sinucidă, marţi după-amiază, prin înjunghiere la nivelul abdomenului, medicii de pe ambulanţa care l-a transportat la spital spunând că rana nu-i pune acestuia viaţa în pericol. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al şcolii, Oana Vişan, incidentul a avut loc în incinta unităţii, în timpul liber al elevilor, persoana în cauză înjunghiindu-se. 

Elevul a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Municipal Câmpina, el aflându-se în afara pericolului. 

Conform sursei citate, din primele cercetări se pare că incidentul s-a petrecut pe fondul unor probleme personale. 

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Daniel Nicolae, a declarat că la Şcoala de Poliţie Câmpina s-a interveni pentru un tânăr de 20 de ani care prezenta o plagă abdominală care nu-i punea viaţa în pericol, acesta fiind transportat la spitalul din Câmpina. 

Oana Vişan a precizat că elevul va beneficia de consiliere psihologică la nivelul şcolii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel