Un cunoscut reporter de investigaţii olandez, ţinta unui atac la Amsterdam (presa)
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Un cunoscut reporter de investigaţii olandez, ţinta unui atac la Amsterdam (presa)
Un cunoscut reporter de investigaţii olandez, ţinta unui atac la Amsterdam (presa)
Un bărbat despre care se crede că ar fi reporterul olandez Peter R. de Vries a fost împuşcat în stradă, marţi, la Amsterdam, a relatat publicaţia locală Parool, indicând că acesta a fost transportat la spital cu răni grave, potrivit Reuters. 

Poliţia a declarat într-un comunicat că un bărbat a fost ţinta unui atac armat, dar fără să facă precizări cu privire la identitatea victimei. 'Un bărbat a fost tocmai împuşcat pe Lange Leidesdwarsstrat', a indicat poliţia, referindu-se la o stradă din apropierea uneia dintre cele mai mari pieţe ale oraşului. 'Mai multe servicii de intervenţie rapidă au fost mobilizate, iar poliţia caută suspectul sau suspecţii', potrivit forţelor de ordine.

Publicaţia Parool relatează, citând martori, că De Vries a fost împuşcat în cap. Ziarul a publicat o imagine de la locul crimei în care se văd mai multe persoane adunate în jurul unei persoane întinse la pământ. De Vries este un reporter celebru în Olanda, cunoscut pentru investigaţiile sale cu privire la răpirea magnatului industriei de bere Freddy Heineken în 1983.

Şi-a câştigat faima şi în SUA după investigarea dispariţiei adolescentei Natalee Holloway în 2006. De Vries a fost ameninţat de mai multe ori de diferiţi reprezentanţi ai lumii interlope în legătură cu mai multe cazuri pe care le investiga, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel