Un copil de 5 luni, blocat în mașină, în Hunedoara. A fost nevoie de intervenția pompierilor
Un bebeluș de 5 luni a rămas blocat într-o mașină, în Hunedoara. Apelul la 112 a fost făcut de bunica acestuia.
Un copil în vârstă de 5 luni a rămas blocat, vineri, într-un autoturism , în municipiul Hunedoara, bunica acestuia fiind cea care a făcut apelul către 112.
”În urmă cu puțin timp, prin intermediul unui apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că în municipiul Hunedoara, pe bulevardul Dacia, un copil în vârstă de 5 luni a rămas blocat într-un autoturism.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari care au acționat pentru deblocarea autoturismului”, a transmis ISU Hunedoara, care a precizat că bebelușul a fost scos în siguranță, nefiind rănit.
Apelul a fost făcut de bunica bebelușului, în grija căruia se afla acesta.
”Mama copilului era într-un cabinet medical. Copilul a rămas cu bunica. Aceasta a ieșit din mașină și a închis ușa și s-a blocat autoturismul”, a mai precizat sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News