Data publicării:
Un consilier local USR al Municipiului Brașov își înjură colegii, la finalul unei ședințe online (VIDEO)
Un consilier local USR al Municipiului Brașov a fost surprins cum, la finalul unei ședințe online, își înjură colegii.
"Incompetența și huliganismul celor de la USR din Primăria Brașov trebuie să înceteze! În calitate de lider de grup al consilierilor locali social-democrați ai Municipiului Brașov solicit în mod ferm și cu maximă celeritate un punct de vedere și o reacție din partea USR Brașov, dar și din partea primarului Coliban cu privire la injuriile adresate live, în plen, ale unui consilier local, în plină ședință, fără a se mai ține cont de solemnitatea și oficialitatea acesteia.
Acest comportament este jignitor și ofensator pentru toți brașovenii și trebuie taxat. Nu putem tolera ca astfel de oameni să ia parte la deciziile privind construcția unei comunități! Demisia este un act de onoare și ar trebui să funcționeze în astfel de cazuri!", a scris Alexandra - Ioana Crivineanu, consilier local la Consiliul Local Municipiul Brașov și Președinte OFSD județul Brașov, pe pagina sa de Facebook.
"USR să înceteze campania de dezinformare"
Recent PSD a tras de mânecă USR-ul, acuzându-i că dezinformează pensionarii privind recalcularea pensiilor.
"PSD solicită conducerii USR să înceteze imediat campania de dezinformare privind recalcularea pensiilor, care induce panică și îngrijorări neîntemeiate în rândul pensionarilor!
Înainte de a ataca reforma care elimină inechitățile dintre pensionari și majorează 3,8 milioane de pensii, USR trebuie să își ceară scuze față de toți seniorii României pentru tentativa cinică de a le îngheța veniturile timp de o jumătate de secol!
Demagogii de la USR critică faptul că există și pensii ce rămân la aceeași valoare în urma recalculării, după ce chiar ei au scris în PNRR ca pensiile să fie plafonate la 9,4% din PIB, adică înghețarea veniturilor TUTUROR pensionarilor până în 2070! Din fericire, PSD a convins Comisia Europeană să elimine această aberație din PNRR.
Este revoltătoare ipocrizia demagogilor USR care se erijează, în prezent, în apărători ai pensionarilor încadrați în condiții deosebite sau speciale de muncă, deși tot ei scriau în PNRR că diferențierea acestor „tipuri de muncă” conduce la „destabilizare bugetară și la probleme majore în asigurarea sustenabilității financiare a obligațiilor bugetare”.
Mai gravă decât ipocrizia celor de la USR este campania de dezinformare pe care acest partid toxic o întreține în ultimele zile în privința recalculării pensiilor, cu scopul vădit de a obține puncte electorale. Din perfidie sau pur și simplu din nerozie, demagogii USR amestecă cifre și concepte, fără a le înțelege sensul, având obiectivul precis de a induce panică și îngrijorare în rândul pensionarilor." Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News