Un consilier al lui Mircea Geoană, pregătit pentru înlocuirea Rodicăi Culcer
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
andrei postelnicu
andrei postelnicu

Rodica Culcer a depășit vârsta pensionării, pe 30 mai 2011. Fidelă susținătoare a actualei Puteri, Culcer este menținută în postul de director al Știrilor TVR printr-un artificiu legal, care îi permite angajarea prin cumul cu pensia și exercitarea acestei funcții cu delegație. Culcer conduce Știrile din 2005, cu o pauză generată de ”rebeliunea” lui Tăriceanu, iar după realegerea lui Traian Băsescu a reușit să adune o echipă cu aceeași orientare politică în aproape toate pozițiile cheie din TVR. Parlamentul va trebui să dezbată raportul de activitate al televiziunii publice, ținut la sertar de mai bine de 7 luni de către șefii Comisiilor Parlamentare de Cultură (Raluca Turcan, respectiv Sergiu Nicolaescu), moment când situația dezastruoasă a instituției nu va mai putea fi ascunsă.

 Respingerea raportului ar putea duce la demiterea lui Alexandru Lăzescu, iar în ipoteza că PDL-UNPR-UDMR ar susține actuala conducere a TVR, în ciuda găurii financiare date bugetului, tot va fi greu de păstrat în funcție un pensionar ca Rodica Culcer (poreclită Ulcer pentru a se evita cacufonia). Surse din interiorul TVR au confirmat pentru DeCe News că se pregătește socaterea la concurs a postului de director al Știrilor, favorit fiind Andrei Postelincu, analist economic și jurnalist. Postelnicu a lucrat la Financial Times și a colaborat cu BBC, ca și Rodica Culcer. În urmă cu trei-patru luni el avea poziția de consilier în TVR, așa cum au aflat reprezentanții sindicali, dar poziția actuală nu este cunoscută. În 2009, a fost propus de Ministerul Finanțelor ca membru în CA al CEC Bank, dar validarea  a depins de  Banca Națională, așa că Postelnicu a continuat să fie consilierul lui Mircea Geoană, pe teme economice. În ultima vreme, este promovat ca analist economic de către TVR Info, are apariții la TVR, dar și în ziare apropiate Puterii, cum ar fi Evenimentul Zilei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel