Un climat de ''teamă şi intimidare'' în Rusia: Represiunea s-a accentuat progresiv din 2012 şi a atins punctul său culminant cu legile adoptate după începerea războiului
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) trage un semnal de alarmă într-un raport publicat joi cu privire la intensificarea represiunii în Rusia după invazia în Ucraina, cu scopul de a-i face pe opozanţi să tacă sau să fugă din ţară, relatează France Presse.
"Represiunea s-a accentuat progresiv din 2012 şi a atins punctul său culminant cu legile adoptate după începerea războiului", potrivit acestui document de peste 120 de pagini, care evocă "un climat de teamă şi intimidare".
Difuzarea de "informaţii false" despre forţele armate ruse este de acum pasibilă la 15 ani de închisoare.
Acest arsenal juridic are ca efect să determine organizaţiile neguvernamentale, militanţii, apărătorii drepturilor omului, avocaţii şi jurnaliştii "să-şi reducă sau să-şi abandoneze activităţile, ba chiar să-şi părăsească ţara", se menţionează în raportul ce va fi prezentat în cursul zilei Consiliului permanent al OSCE.
Cu atât mai mult cu cât "persecuţia se face pe faţă", iar propaganda funcţionează din plin.
Sub controlul direct al preşedintelui Vladimir Putin, autorităţile au "drept ultim scop crearea unei societăţi monolitice", unde toţi opozanţii sunt destinaţi să dispară de pe scena politică, adaugă documentul, evocând o "izolare" crescândă a societăţii ruse.
Prezentă în această săptămână la Viena, unde se află sediul OSCE, Evghenia Kara-Murza, soţia deţinutului politic Vladimir Kara-Murza, încearcă să fie "vocea" acestor opozanţi reduşi la tăcere.
"Este foarte important să ne amintim că această invazie pe scară largă în Ucraina se desfăşoară într-un context de represiune în masă în Rusia", a subliniat ea într-o întâlnire cu jurnalişti, în timp ce peste 1.300 de manifestanţi care protestau împotriva mobilizării parţiale au fost arestaţi miercuri.
Ea spune că observă o conştientizare a situaţiei: "Chiar şi acele victime ale spălării creierelor încep să-şi pună întrebări când văd că un război despre care se credea că va dura trei zile durează de peste şapte luni" şi că sancţiunile încep să preseze.
Soţul său, un critic vehement al Kremlinului şi al ofensivei ruse în Ucraina, este deţinut din aprilie 1992 în aşteptarea unui proces. Acest fost jurnalist, în vârstă de 41 de ani, este unul dintre ultimii opozanţi de anvergură care trăiesc în Rusia.
Raportul este al treilea făcut public de OSCE de la începerea conflictului în Ucraina, în cadrul aşa-numitului mecanism "Moscova".
Documentul a fost redactat în luna august de un singur raportor desemnat de 38 din cele 57 de state membre, Angelika Nussberger, profesor la Universitatea din Koln. Rusia nu a răspuns cererii de a i se organiza o vizită la faţa locului.
Primele două rapoarte indicaseră "încălcări evidente ale drepturilor" de către trupele ruse în Ucraina, putând constitui crime de război şi crime împotriva umanităţii.
OSCE, creată în 1975, în plin Război rece, pentru a favoriza dialogul Est-Vest, avusese o iniţiativă similară în 2018 pentru a examina crimele în Cecenia împotriva persoanelor LGBT şi în 2020 ca urmare a alegerilor frauduloase şi a represiunii în Belarus, notează Agerpres.
Proteste împotriva mobilizării, în Rusia: Peste 1.300 de persoane arestate. „Toată lumea e speriată”
Se spune că aceste cifre includ cel puțin 502 persoane în Moscova și 524 în Sankt Petersburg, al doilea cel mai populat oraș al Rusiei. Mitingurile neautorizate sunt ilegale în temeiul legilor anti-protest ale Rusiei.
Police arrest hundreds of demonstrators across Russia during protests against mobilisation, a monitor says after President Vladimir Putin ordered the country’s first military draft since WW2 pic.twitter.com/yHpqYKw9LZ
— TRT World (@trtworld) September 21, 2022
Oficialul ministerului rus de Interne, Irina Volk, într-o declarație citată de agențiile de presă ruse, a transmis că ofițerii au întrerupt încercările de a organiza ceea ce Kremlinul a numit mici proteste.
„Într-o serie de regiuni, au existat încercări de a organiza acțiuni neautorizate care au reunit un număr extrem de mic de participanți”, a spus Volk.
„Au fost toate oprite. Iar acele persoane care au încălcat legile au fost reținute și duse la secțiile de poliție pentru investigare și stabilire a răspunderii lor”.
People are protesting in Moscow. (Other cities, too). They are traditionally grabbed one by one and showed into police vans.
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) September 21, 2022
Until Russians begin to fight for their own and resist instead of filming arrests and making selfies, they will be slaves. Their protest will be pointless pic.twitter.com/yibyfus1pZ
Zborurile dus din Rusia au crescut vertiginos și s-au vândut rapid miercuri, după ce Putin a ordonat chemarea imediată a 300.000 de rezerviști.
Mișcarea de opoziție Vesna a făcut apel la proteste, spunând: „Mii de bărbați ruși, tații, frații și soții noștri, vor fi aruncați în mașina de tocat carne a războiului. Pentru ce vor muri? Pentru ce vor plânge mamele și copiii lor?”
Procuratura din Moscova a avertizat că organizarea sau participarea la proteste ar putea duce la până la 15 ani de închisoare. Autoritățile au emis avertismente similare înainte de alte proteste.
Jurnaliştii AFP din centrul Moscovei au declarat că cel puţin 50 de persoane au fost reţinute de poliţişti care purtau echipament anti-revoltă pe o stradă comercială principală.
La Sankt Petersburg, reporterii AFP au văzut poliția înconjurând un grup de protestatari și reținându-i unul câte unul, încărcându-i într-un autobuz.
Protests in Moscow and St Petersburg today have grown pretty large. People chanting “No to War!” Dozens of arrests reported pic.twitter.com/9F4E5VIy9E
— Matthew Luxmoore (@mjluxmoore) September 21, 2022
„Acest regim s-a condamnat pe sine și își distruge tinerii”
„Toată lumea este speriată. Sunt pentru pace și nu vreau să fiu nevoit să trag. Dar să protestezi acum este foarte periculos, altfel ar fi mult mai mulți oameni”, a spus protestatarul Vasily Fedorov, un student care poartă un simbol pacifist pe piept.
„Am venit la miting plănuind să particip, dar se pare că au arestat deja pe toată lumea. Acest regim s-a condamnat pe sine și își distruge tinerii”, a spus Alexei, un rezident în vârstă de 60 de ani, care a refuzat să-și dea numele de familie.
„De ce îl slujești pe Putin, un om care este la putere de 20 de ani!” a strigat un tânăr protestatar la un polițist.
„Am venit să spun că sunt împotriva războiului și mobilizării”, a declarat Oksana Sidorenko, studentă, pentru AFP. „Mi-e frică pentru mine, pentru fratele meu”, a adăugat ea.
Alina Skvortsova, în vârstă de 20 de ani, a spus că speră că rușii vor înțelege în curând natura ofensivei Kremlinului în Ucraina vecină. „De îndată ce înțeleg cu adevărat, vor ieși în stradă, în ciuda fricii”, a spus ea.
În Ekaterinburg, al patrulea oraș ca mărime al Rusiei, poliția i-a urcat în autobuze pe câțiva dintre cei 40 de protestatari care au fost reținuți la un miting împotriva războiului. O femeie într-un scaun cu rotile a strigat, referindu-se la președintele Rusiei: „La naiba, ce nebunie! E în stare să arunce și o bombă asupra noastră și încă îl protejăm cu toții. Am spus destule.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News