Data publicării:

Un ceh care a antrenat în Rusia, declaraţii uluitoare despre refugiaţii ucraineni: E o catastrofă pentru noi

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Fotografie creată de Matti, de la Pexels
Fotografie creată de Matti, de la Pexels

Vlastimil Petrzela (68 de ani), fost antrenor la Zenit St. Petersburg, face declaraţii uluitoare despre refugiaţii ucraineni din Cehia şi spune că venirea lor e o catastrofă pentru ţara sa. 

„Toată lumea se teme în Cehia. Mai mult de 300.000 de refugiați din Ucraina au venit la noi, copii, familii întregi. Nu ne place situația asta. Oamenii din Cehia le oferă bani, le oferă totul. E o catastrofă pentru noi! 

Prețul motorinei a crescut, băncile se închid, rata dobânzilor crește, prețul alimentelor a crescut cu peste 20%. E dificil. În Cehia, toată lumea e dezamăgită”, spus Petrzela, conform rușilor de la Sport24, citaţi de GSP

Selecţionerul Ucrainei: Nu îmi vine să cred că a început războiul... 

”Sunt la Kiev, nu am plecat nicăieri. Sunt originar din Kiev, nu vreau să fug din orașul meu natal. Sincer să fiu, încă nu-mi vine să cred că războiul a început. Când am fost în Turcia înainte de asta, mi s-a spus că va fi un război. Nu am crezut! Pentru mine, nu mai există Rusia.

Îmi amintesc că mama mi-a spus multe despre ocupația germană din țara noastră, dar ce fac rușii, frații noștri, ca să spunem așa...”, a spus Oleksandr Petrakov, potrivit sport.ua.

Serghei Karjakin, marele maestru rus la șah, exclus din competiții pentru șase luni din cauza unor comentarii pro-Rusia

Karjakin, în vârstă de 32 de ani, care l-a provocat pe Magnus Carlsen pentru titlul mondial în 2016, a apărat acțiunile țării sale pe rețelele de socializare în ultimele săptămâni, atrăgând critici intense din partea lumii șahului.

„Sergey Karjakin este găsit vinovat de încălcarea articolului 2.2.10 din Codul de etică al FIDE și este sancționat cu o interdicție la nivel mondial de șase luni de a participa ca jucător la orice competiție de șah cotată de FIDE, care intră în vigoare de la data acestei decizii, 21 martie 2022", a precizat organismul de conducere într-un comunicat.

„Declarațiile lui Sergey Karjakin cu privire la conflictul militar în curs de desfășurare din Ucraina au dus la un număr considerabil de reacții pe rețelele de socializare și în alte părți, în mare măsură negative față de opiniile exprimate."

Karjakin, care s-a născut în Crimeea și a reprezentat Ucraina până în 2009, a declarat: „O decizie așteptată, dar nu mai puțin rușinoasă din partea FIDE. Au fost călcate în picioare toate criteriile sportive, a fost călcat în picioare principiul de bază conform căruia sportul este în afara politicii."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel