Data publicării:

Un britanic va face 15 ani de închisoare pentru ”suvenirurile” pe care a încercat să le ia din Irak

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (Ron Lach)
Sursă foto: Pexels (Ron Lach)

Un britanic a fost acuzat că a fi încercat să sustragă mai multe artefacte, după vizita sa în Irak. Acum va săvârși 15 ani de închisoare. 

Un britanic de 66 de ani a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Irak după ce a fost găsit vinovat de furtul unor antichități în timpul unui tur arheologic din țară, a declarat avocatul său frustrat din cauza lipsei de sprijin a autorităților britanice cu situația lui Fitton.

Familia lui Fitton, care declară că se teme că geologul pensionar ar putea muri în timp ce își ispășește pedeapsa, a spus că a fost ”zguduită” de verdictul de luni și a îndemnat guvernul britanic să ceară eliberarea lui. Potrivit unei petiții începute de familia sa, Fitton a fost arestat pe 20 martie pe Aeroportul Internațional Bagdad, cu 12 fragmente de artefacte care au fost găsite de oficialii vamali în bagajele sale. Fragmentele au fost trimise la Muzeul Național Irakian pentru analiză și au fost clasificate drept artefacte, se arată în petiție.

Fitton a fost acuzat că a încercat să scoată clandestin artefacte din țară în conformitate cu legile antichităților din Irak.

Un german este implicat într-un caz similar

Un german arestat și el în martie, Volker Waldmann, a fost găsit nevinovat din lipsă de probe și a fost eliberat luni, potrivit lui Thair Soud, avocatul lui Fitton.

Pe pagina petiției, familia lui Fitton a spus că britanicul se afla într-un tur de geologie și arheologie în orașul antic Eridu, din sudul Irakului, când a luat cele 12 fragmente. Ei au spus că nu există paznici sau semnalizare care să interzică îndepărtarea obiectelor.

Soud spune că bărbatul său nu știa ce sunt obiectele și că acestea fuseseră luate dintr-o groapă de gunoi din zona arheologică. El a spus că Fitton său iubește pietrele și le strânge din fiecare loc pe care îl vizitează, susținând că nu a avut nicio intenție criminală.

Decizia va fi atacată cu recurs, spune Soud.

”Suntem absolut dezamăgiți de această veste”, a declarat familia lui Fitton pentru CNN. „Pentru un bărbat de vârsta lui Jim, 15 ani într-o închisoare irakiană echivalează cu o condamnare la moarte. În special pentru o crimă atât de banală și dubioasă, o crimă de care Jim nici măcar nu era conștient când a comis-o”.

”Suntem complet frânțiîntristați de faptul că eforturile noastre cele mai bune, o apărare juridică puternică și o campanie constantă au dus la acest rezultat”, a transmis familia.

Un miliardar american a fost nevoit să predea obiecte de artă furate în valoare de 70 de milioane de dolari

Miliardarul american Michael Steinhardt a predat autorităților americane 180 de obiecte de artă istorice furate și trecute ilegal peste granițe, evaluate la 70 de milioane de dolari. Totodată, a primit o interdicție pe viață de a cumpăra alte astfel de obiecte, în cadrul unei înțelegeri încheiate cu biroul procurorului general din Manhattan, scrie The Guardian.

Michael Steinhardt, unul dintre cei mai mari colecționari de obiecte de artă, a prezentat "un apetit ridicat pentru artefacte furate", a anunțat luni biroul procurorului Cyrus Vance Jr. Interdicția pe viață marchează încheierea unei investigații internaționale care a început în mod oficial în 2017.

Procuratura americană a spus că a descoperit în timpul anchetei dovezi clare că antichitățile erau furate din 11 țări, iar cel puțin 171 au trecut prin mâinile traficanților înainte să fie cumpărate de Steinhardt. Citește continuarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel