Data publicării:
Un botoșănean ar fi prins un bărbat violându-i iubita și ar fi fugit să anunțe Poliția. Femeia a fost găsită moartă
Un botoșănean susține că ar fi prins un bărbat violându-i iubita, dar după ce ar fi fugit să anunțe Poliția, ar fi găsit-o moartă.
În Botoșani, polițiștii anchetează moartea suspectă a unei femei de 44 de ani. Aceasta a fost găsită moartă în propria casă.
Iubitul femeii susține că, atunci când a ajuns acasă, ar fi surprins un bărbat în timp ce o viola. Ar fi fugit imediat să anunțe Poliția, dar când s-a întors, el și-ar fi găsit partenera moartă.
Din păcate, echipajul medical ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața femeii de 44 de ani.
După intervenția criminaliștilor, trupul neînsuflețit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală.
În continuare, se așteaptă raportul medicilor legiști pentru a se afla cauza morții, scrie ȘtirileProTV.
Tot în Botoșani:
Tânără răpită, sechestrată și violată pe câmp
O tânără de 24 de ani din Botoşani ar fi fost răpită, sechestrată și violată pe un câmp de către doi tineri.
Indivizii, de 15 şi, respectiv, 24 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, a anunţat, vineri, 13 august, purtătorul de cuvânt al IPJ, Delia Nenişcu.
Scenele înfiorătoare ar fi avut loc în luna mai a acestui an, când cei doi agresori ar fi obligat victima, o tânără de 24 de ani, să îi însoţească în maşină. Tinerii au dus-o pe un câmp, acolo unde, prin constrângere şi violenţe, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu victima. (Știrea, AICI.)
Copil de 9 ani, găsit în comă alcoolică
Un copil în vârstă de 9 ani găsit în comă alcoolică a fost dus de urgență la spital, transmitea Realitatea Plus la începutul lunii august a.c.
Copilul a fost găsit de rudele sale, doar că în momentul în care acestea au sunat la 112 au spus că băiatul a căzut într-o fântână. La fața locului au ajuns imediat două ambulanțe. Medicii au constatat că băiatul nu era nici măcar ud, dar că în schimb băuse foarte mult. Băiatul a fost transportat de urgență la spital. Protecția Copilului a deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească ce s-a întâmplat și cum ajuns copilul în această stare. (Știrea, AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News