Data publicării:

Un bărbat şi un câine, naufragiaţi în Pacific, au supravieţuit cu peşte crud şi apă de ploaie

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
captură video
captură video
Lecţie de supravieţuire în Pacific! Un bărbat și un câine s-au menţinut în viaţă timp de două luni de zile doar cu apă de ploaie și pește crud, după ce barca în care se aflau a fost avariată de o furtună violentă.

Un marinar din Australia a rezistat, împreună cu prietenul său patruped cu care a şi plecat în călătorie, mâncând doar pește crud după ce barca în care se aflau a pierdut legătura cu orice staţie din apropiere. Bărbatul plecase într-o călătorie din Mexic către Polinezia Franceză, alături de câinele său. Cei doi au fost salvați săptămâna trecută iar povestea lor incredibilă a fost publicată de BBC.

Tim Shaddock, în vârstă de 51 de ani, și câinele său Bella au pornit din Mexic în aprilie. Totul părea să decurgă conform planului de călătorie, însă după doar câteva săptămâni o furtună violentă, ivită pe neaşteptate, a avariat barca în care se aflau cei doi. Aparatura electronică a fost compromisă, așa că Tim și Bella au dispărut de pe hărţile de monitorizare şi, practic, s-au pierdut în larg.

Norocul lor a fost  că un elicopter a trecut prin zonă, i-a observat şi i-a salvat. Bărbatul nu era în cea mai bună formă. În momentul în care a fost preluat de echipa de salvare arăta slăbit și avea o barbă mare. Nici nu e de mirare după ce, timp de mai bine de opt săptămâni, a mâncat doar peşte crud pescuit de el cu singurele utilaje pe care le avea pe ambarcaţiune, peşte pe care l-a împărţit, evident, zi de zi cu Bella, căţeluşa credincioasă.

Ca să evite arsurile solare, a stat sub copertina bărcii. În imaginile surprinse de publicaţia amintită poate fi văzută și Bella care dă bucuroasă din coadă la vederea oamenilor, după atâta timp în care a fost izolată în larg.  Medicii spun că bărbatul nu are probleme de sănătate. „Am trecut printr-o încercare foarte dificilă. Am nevoie de odihnă și de mâncare bună pentru că am fost singur pe mare mult timp. În rest, sunt foarte bine, sunt îngrijit foarte bine”, a spus Tim pentru sursa citată. După îngrijirile medicale, Tim se va întoarce în Mexic, unde va face investigaţii medicale suplimentare și va primi tratament, dacă va fi nevoie.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel