![Sursa foto: https://www.freepik.com/, Sursa foto: https://www.freepik.com/,](https://media.dcnews.ro/image/202404/w670/masina-de-politie-3_84850200.jpg)
Un bărbat din municipiul Câmpulung, suspectat că și-a ucis tatăl în vârstă de 93 de ani, a fost arestat preventiv, conform unui anunț făcut vineri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
În urma probelor administrate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în colaborare cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de violență în familie sub forma omorului. „După parcurgerea etapelor procesuale, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, a unui bărbat de 64 de ani, fiu al victimei”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.
Conform aceleiași surse, suspectul a fost prezentat ulterior la Tribunalul Argeș, instanța dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Ancheta a fost inițiată miercuri, după ce un bărbat de 93 de ani a fost găsit decedat sub un pom în curtea locuinței sale din municipiul Câmpulung, prezentând urme de violență pe corp. Apelul la 112, care a declanșat investigațiile, a anunțat descoperirea macabră. Polițiștii din Câmpulung s-au deplasat imediat la fața locului și au confirmat cele sesizate. Întrucât victima prezenta urme de violență, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale, a întocmit inițial un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de omor. Ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc tragicul incident.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video