Un bărbat din Hunedoara și-a violat fiica vitregă, în vârstă de numai 7 ani, timp de un an de zile
Un bărbat a fost trimis în judecată după ce și-a violat în mod repetat fiica vitregă în vârstă de 7 ani.
Tatăl vitreg al unei fetiţe în vârstă de şapte ani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, fiind acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu minora timp de mai bine de un an de zile, transmite Agerpres.
Procurorii au încheiat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a bărbatului, în stare de arest preventiv, acesta fiind acuzat de viol, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Anchetatorii au stabilit că faptele s-au derulat în perioada decembrie 2019 - ianuarie 2021, bărbatul ameninţând-o pe fetiţă că dacă nu se supune dorinţelor sale o va alunga din familie şi o va trimite la bunica din partea mamei. Rechizitoriul şi dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Deva spre competentă soluţionare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News