Un bărbat de 40 de ani este cercetat de poliţiştii din Ploieşti, sub control judiciar, după ce şi-a împuşcat fostul cumnat cu un pistol cu bile în timp ce acesta dormea, informează, marţi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.
Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut luni dimineaţă, victima, în vârstă de 34 de ani, fiind transportată la spital.
Bărbatul a fugit de la fața locului și a aruncat pistolul cu bile
'Din cercetări a reieşit faptul că la data de 19 iulie a.c., în jurul orei 6,00, bărbatul în vârstă de 40 de ani a mers la domiciliul fostului cumnat, iar în timp ce dormea acesta, ar fi tras cu un pistol de tip airsoft în direcţia capului, provocându-i leziuni, părăsind imobilul de îndată, într-o direcţie necunoscută. (...)
În baza cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, în cursul aceleiaşi zile, poliţiştii au reuşit depistarea autorului, fiind condus la sediul subunităţii în vederea audierii.
Totodată, pe un teren viran din municipiul Ploieşti a fost găsit pistolul de tip airsoft folosit, ocazie cu care lucrătorii din cadrul SAESP au luat măsura sancţionării bărbatului, precum şi măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a pistolului respectiv', menţionează sursa citată, conform Agerpres.
Bărbatul a fost reţinut şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, fiind ulterior plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările vor fi continuate de către poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
VEZI ȘI: O fetiță de 10 ani a supraviețuit după ce s-a prefăcut moartă în timpul unui atac
Marți seară, la Neamț, un bărbat a fost găsit împușcat mortal
Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a fost găsit mort, marți seară, într-o mașină, în orașul Roman, fiind împușcat în gât. Polițiștii au găsit la fața locului și o armă. Conform presei locale, ar fi vorba de un suicid.
Potrivit IPJ Neamț, polițiștii au fost sesizați, marți, 20 iulie, prin apel la 112 cu privire la faptul că un bărbat este mort într-un autoturism, în Roman. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că este vorba de un bărbat de 30 de ani, din Roman, care prezenta o plagă prin împușcare la nivelul gâtului. Echipajul Serviciului de Ambulanță a constatat decesul bărbatului.
Polițiștii încearcă să stabilească împrejurările în care a survenit decesul bărbatului. Cadavrul va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. (Știrea AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă