Un bărbat din Iași a fost ucis de concubinul său. Cei doi au consumat alcool și au început să se certe din motive conjugale
Crimă oribilă la Iași, unde un bărbat de 30 de ani a fost ucis de concubinul său.
Un bărbat a fost ucis în miez de noapte la Iași, chiar de către concubinul său, după ce cei doi au consumat alcool și au început să se certe din motive conjugale, susține criminalul.
Crima s-a petrecut într-un bloc din cartierul Tudor Vladimirescu din Iași, acolo unde victima a fost găsită fără suflare de către polițiști, după ce vecinii au alertat autoritățile. Aceștia au sunat la 112 după ce au auzit timp de mai multe ore muzica la un nivel deranjant, dar și o gălăgie, care i-a pus pe gânduri.
Principalul suspect a fost prins la scurt timp de către polițiști și a fost dus la secție, iar bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, și-a recunoscut fapta.
La fața locului s-a prezentat un echipaj medical, care nu a mai putut face nimic pentru victimă, dar și polițiști care vor investiga mai departe ceea ce s-a întâmplat la locul crimei.
Ultima crimă s-a petrecut la Iași în urmă cu două luni, atunci când o femeie și-a ucis soțul, după ce acesta a vrut să o bată cu ranga. Fapta s-a petrecut tot după consumul de alcool, iar descoperirea a fost făcută de către fiul celor doi.
„La ora 01.35 a fost primită o solicitare pentru un pacient inconştient, înjunghiat de soţie, în satul Bărbăteşti din comuna Cucuteni. Am trimis un echipaj cu o autospecială C2 de la Paşcani şi un altul cu o autospecială B2 de la Târgu Frumos. La locul solicitării au găsit un bărbat de 64 de ani, prezentând la nivelul regiunii precordiale o plagă prin înjunghierea cu un cuţit. Rana era de aproximativ 2 cm. Pacientul se afla în stop cardio-respirator. A fost înjunghiat de către soţie, aparent după consumul de alcool şi, pe fondul unui conflict verbal şi fizic, ar fi vrut să îşi lovească soţia cu o rangă, iar aceasta a încercat să se apere", a declarat dr. Diana Cimpoeşu, șef UPU-SMURD Iași, conform Adevărul.
Descoperire macabră în București. Un tânăr a fost găsit mort într-o ghenă
Descoperire macabră în București. În cursul serii de miercuri, 9 noiembrie, mai mulți studenți și paznici care se aflau în zona unei universități din sectorul 6 al Capitalei au descoperit un bărbat mort într-una dintre ghenele de gunoi, moment în care au alertat autoritățile, transmite Realitatea Plus. Aceștia ar fi verificat ghena după ce ar fi simțit un miros ciudat în zonă. Din păcate, medicii au confirmat decesul, iar trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști și transportat la INML pentru efectuarea necropsiei. Criminaliști au început o anchetă de amploare.
Momentan nu se cunoaște identitatea tânărului de 27 de ani, însă acesta este de origine asiatică. Autoritățile din România au anunțat ambasada pentru a fi identificat, iar ulterior, să-i fie anunțată familia. Oamenii legii iau în calcul mai multe ipoteze, dar deocamdată nimeni nu știe cum a ajuns trupul bărbatului într-o ghenă de guno (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News