Data actualizării:
Data publicării:

Un bărbat din Brazilia și-a făcut casă într-un copac, la 6 metri înălțime

Autor: Mihai Dumitru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Casa ridicată la circa șase metri deasupra pământului îi aparține lui Raimundo Mota, iar realizarea ei a durat un an. De construcția casei s-a ocupat singur, cu toate că are un picior grav afectat de diabet.

Ediția online a postului TV brazilian O Globo relatează despre neobișnuita locuință pe care și-a construit-o cu forțe proprii un bărbat de 66 de ani din São Gonçalo, oraș de peste un milion de locuitori din statul federal Rio de Janeiro.

Puținul îi este suficient

Interiorul casei este cât se poate de spartan: are un pat de o singură persoană, un aparat de radio și niște cărți. Aceste obiecte sunt tot ce are nevoie Raimundo Mota, care spune despre cărțile sale cu tematică religioasă că îi sunt utile pentru a-și păstra echilibrul.

Născut într-o familie foarte săracă, a fost nevoit să lucreze de copil, astfel că brazilianul a învățat să scrie și să citească după vârsta de 50 de ani, când un coleg de muncă l-a invitat să meargă la cursurile unei școli.

A visat să aibă casa lui

Visul de a-și construi o casă din lemn i-a venit pe vremea când lucra ca dulgher în zona turistică de coastă Itacoatiara, o întinsă plajă la Oceanul Atlantic din regiunea braziliană Niterói. Acolo a văzut cum se ridică o casă din lemn și a început să strângă materiale.

Și-a petrecut întreg anul 2017 construind această casă de care este foarte mândru. Bărbatul este tatăl a patru fii, dar a rămas văduv de mai mulți ani și spune că în casa din copac vrea să-și petreacă tot restul vieții.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel