Un bărbat a rămas orb, după ce medicii i-au scos ochiul sănătos
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Anna Shvets)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Anna Shvets)
Un pacient a rămas fără vedere după ce medicii i-au scos din greșeală ochiul sănătos.

Un pacient a rămas fără vedere după ce ochiul sănătos i-a fost îndepărtat greşit în locul celui bolnav în timpul unei intervenţii chirurgicale efectuată la unul dintre cele mai mari spitale din Slovacia, a relatat miercuri agenţia TARS, informează DPA.

Medicul care a efectuat operaţia nu se mai află în contact cu pacienţii, a declarat un purtător de cuvânt al Spitalului Universitar din Bratislava. Spitalul a oferit victimei şi familiei sale consiliere psihologică şi sprijin pentru a face faţă consecinţelor, scrie Agerpres.

Potrivit TASR, autoritatea de supraveghere sanitară a demarat o anchetă cu privire la circumstanţele acestui caz fără precedent.

Greşeala tragică s-a petrecut pe fondul unei dispute industriale în sectorul sanitar slovac. În urmă cu o săptămână, sindicatul medicilor LOZ a anunţat că aproximativ 3.000 de medici sunt pregătiţi să îşi dea demisia în cazul în care veniturile salariale nu cresc, iar condiţiile de muncă din ce în ce mai greu de suportat nu se îmbunătăţesc.

Din cauza unui exod de personal, în special în Cehia şi Austria, medicii rămaşi în Slovacia sunt suprasolicitaţi de câţiva ani, iar situaţia a fost agravată de pandemia de coronavirus. 

Unui bărbat i-a fost amputat piciorul greșit

Anul trecut, unui bărbat de 82 de ani din Austria i-a fost amputat piciorul greșit. 

Un spital din Austria a recunoscut greșeala care a lăsat un bărbat fără piciorul bun. Medicii au amputat din greșeală piciorul drept al acestuia, fiind piciorul sănătos, informează CNN. 

Pacientul de 82 de ani trebuia să aibă piciorul stâng amputat marți, dar din cauza unei „erori umane” i-a fost îndepărtat piciorul drept chiar deasupra genunchiului, au declarat reprezentanții Clinicii Freistadt vineri, 21 martie. Eroarea a survenit după ce un angajat din cadrul personalului auxiliar al spitalului a pus semnul destinat piciorului de operat pe piciorul greșit. 

"În cursul zilei de joi, în timpul procedurii standard de schimbare a pansamentului, a fost descoperită nefericita greșeală, cauzată de o greșeală umană. O combinație dezastruoasă de circumstanțe a dus la amputarea piciorului drept a pacientului în loc de cel stâng”, este precizat în comunicatul remis de clinica ce se situează la granița dintre Austria și Cehia. 

O anchetă a fost demarată 

Pacientul suferea de mai multe comorbidități care i-au afectat starea generală de sănătate și ambele picioare. În urma greșelii a fost necesară îndepărtarea piciorului stâng tot deasupra genunchiului, pacientul rămânând fără ambele picioare. 

Familia pacientului a fost informată și un serviciu de ajutor psihologic a fost pus la dispoziția membrilor familiei. Toate datele despre greșeala comisă în cadrul spitalului au fost centralizate și trimise procurorului regional. 

"De asemenea, dorim să adăugăm că vom face tot ce ne stă în putință pentru a desluși cazul, pentru a investiga toate procesele interne și pentru a le analiza într-un mod cât mai critic. Orice măsură necesară va fi luată imediat”, mai este menționat în comunicatul spitalului. 

Tot în comunicat este adus la cunoștință faptul că medicul chirurg care a realizat operația a solicitat să nu muncească până la clarificarea și finalizarea anchetei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel