Update:
"Din păcate, victima implicată în incidentul de la Câmpulung a decedat. Având în vedere acest nefericit eveniment, organizatorul şi Federația Română de Automobilism Sportiv au decis anularea competiției.
Iniţial, bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung, unde a fost stabilizat şi urma să fie transportat cu un elicopter SMURD la Bucureşti. În drum spre elicopter, starea victimei s-a agravat şi, în ciuda eforturilor depuse la faţa locului de personalul medical, care a efectuat manevre de resuscitare timp de peste 45 de minute, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Federaţia Română de Automobilism Sportiv a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.
Organizatorul etapei de viteză în coastă de la Câmpulung şi Federaţia Română de Automobilism Sportiv transmit condoleanţe familiei bărbatului decedat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", transmite Federaţia Română de Automobilism Sportiv.
- ştirea iniţială -
La Trofeul Câmpulung Muscel 2023, ultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, un spectator a fost rănit, sâmbătă, după ce o mașină a ieșit de pe traseu și l-a lovit. El urma să fie dus cu elicopterul la un spital din Bucureşti, conform Agerpres.
Cum a avut loc impactul
Organizatorii au anunțat că incidentul s-a produs în a treia manșă de antrenamente, când spectatorul se afla într-o zonă interzisă publicului. “Într-un viraj de stânga, Claudiu Ciucă, pilotul cu numărul de concurs 83, a frânat târziu şi maşina a ieşit de pe traseu. Bolidul s-a oprit într-o maşină care era parcată la aproximativ 30 - 40 de metri de axa drumului, accidentând un spectator care se afla totuşi în zonă. Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi transferat de urgenţă la Spitalul Municipal Câmpulung”, se precizează în comunicat.
Potrivit organizatorilor, victima a suferit o fractură de bazin și un picior i-ar fi fost amputat deja. După ce a fost stabilizat la Spitalul Municipal Câmpulung, bărbatul a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la un spital din Capitală.
Accident în premieră în această competiție
Acesta este primul incident auto în care este implicat un spectator, din cele 12 ediții ale competiției organizate pe traseul Lereşti - Voina.
Trofeul Câmpulung Muscel 2023, organizat de ACS Brothers Motor Sport, cu sprijinul autorităților locale și al Federației Române de Automobilism Sportiv, are loc în perioada 21 - 22 octombrie și adună la start 66 de piloți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a aflat cine era unul dintre călugării pe care Gigi Becali i-a adus la stadion. Nimeni nu-l mai recunoaște
- Zodia care va avea o săptămână nemaipomenită: primiți șansele necesare și sprijin
- Cum explică Sebastian Burduja proiectul tunelului de sub București. ”Îmi pare rău, nu iau autobuzul, nu iau metroul. Nu o să par altcineva decât cine sunt”
- Hadăr a fost filat timp de 10 ani. Ce a pățit cel care a venit să-i scoată aparatura de monitorizare din prize
- Horoscop Leu 13-19 mai 2024. Daniela Simulescu: Este momentul să ieșiți în față, să schimbați atitudinea. Cereți mai mult, dar atenție, de la voi, nu de la viață
- Atenție șoferi! Modificări în legea siguranței rutiere, intrate în vigoare. Amenzi mai mari, mai multe radare
- Modificări simple la micul dejun, prânz și cină pentru a scăpa de 1000 de calorii pe zi
- Cele mai bune trasee de drumeție din Europa. Locul din România inclus pe lista CNN: Timpul încă se mișcă încet aici
- Ciolacu, anunț important pentru români. Când intrăm în Schengen terestru și scăpăm de vizele pentru SUA: Sunt convins
- Incendiu la o hală de producție din Suceava. A fost emis mesaj Ro-Alert / video