Data publicării:

Un bărbat a fost reţinut după ce ar fi agresat sexual o fetiţă de patru ani din Botoșani

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un bărbat de 41 de ani din comuna George Enescu din judeţul Botoşani a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi agresat sexual o fetiţă şi ar fi lovit o alta, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, bărbatul este cercetat pentru agresiune sexuală şi lovire sau alte violenţe, ca urmare a faptului că în cursul zilei de vineri, în timp ce se afla pe strada 1 Decembrie din municipiul Dorohoi, ar fi abordat o minora de patru ani faţă de care ar fi exercitat acte de natură sexuală. "O altă minoră, de şase ani, care era în apropiere, a reacţionat la comportamentul bărbatului, moment în care acesta ar fi prins-o de braţ, exercitând presiune, însă fără a-i provoca leziuni. Ulterior, bărbatul a renunţat la acţiunile sale, părăsind zona respectivă", a precizat Nenişcu, transmite Agerpres.

Acesta susţine că, la scurt timp de la incident, cele două fetiţe au povestit întâmplarea unui echipaj mixt, format din jandarm şi poliţist, care patrulau în zonă.

"Poliţiştii au procedat la efectuarea de verificări, fiind identificat bărbatul bănuit de comiterea faptelor şi condus la sediul poliţiei pentru audieri. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de astăzi (n.r.- sâmbătă) să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive", a adăugat Delia Nenişcu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel