Data publicării:

Un asteroid periculos va trece pe lângă Terra pe 21 noiembrie

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Un asteroid cu un diametru cuprins între 280 și 620 de metri va trece pe lângă Terra pe 21 noiembrie, la o distanță de aproximativ 4,3 milioane de kilometri, iar NASA l-a inclus în categoria obiectelor spațiale "potențial periculoase", potrivit ibtimes.com.

Potrivit Centrului pentru studierea obiectelor din apropierea Pământului (CNEOS) din cadrul NASA, asteroidul 481394 (2006 SF6) va avea o viteză de aproximativ 29.000 de kilometri pe oră când va trece cel mai aproape de Terra, pe 21 noiembrie, în jurul orei 02.00. Asteroidul va trece pe lângă Terra la o distanță de zece ori mai mare decât cea dintre planeta noastră și Lună.

Specialiștii spun că acesta va trece pe lângă Terra la o distanță suficient de mare încât planeta să nu fie în pericol, dar nu pot fi excluși anumiți factori care îi pot modifica traiectoria. Asteroidul a fost inclus de NASA în categoria "potențial periculos", ca orice alt obiect spațial care se apropie de Terra la mai puțin de 7.480.000 de kilometri.

Specialiștii NASA și-au propus să identifice 90% dintre asteroizii de mari dimensiuni - peste 140 de metri - care ajung în apropierea Terrei, dar ar putea avea nevoie de 30 de ani pentru a realiza acest lucru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel