Un asteroid foarte mare se îndreapta spre Pământ, pe care astronomii au început deja să-l studieze cu atenție. Toutatis 4179, așa cum l-au numit specialiștii, are forma unei alune uriașe.
Asteroidul are 4,4 km lungime și 2.4 km lățime. El este unul din cei mai mari asteroizi care se vor apropia de Pământ, scrie National Geographic, potrivit stirileprotv.ro.
Pe 12 decembrie, asteroidul se va afla la peste 6,9 milioane de kilometri distanță de Terra, ceea ce, din punct de vedere astronomic, înseamnă că “va trece aproape” de planeta noastră. Specialiștii sunt foarte interesați de compoziția și traiectoria lui. Toutatis 4179 trece prin apropierea Terrei o data la 4 ani. “Se învârte asemeni unui giroscop”, explică Michael Busch, de la National Radio Astronomy Observatory, modul în care se deplasează prin spatiu uriașul asteroid. Fiecare apropiere de Soare sau de Pământ îi schimbă puțin traiectoria, din cauza gravitației.
Astronomii asigură că nu există niciun pericol în privința unui eventual impact cu Terra.
“Circulă multe zvonuri despre el, mai mult decât despre alți asteroizi, dar asta numai pentru că este foarte mare și se apropie frecvent de noi”, precizează Busch.
Pe 12 decembrie, când se va apropia cel mai mult de Pământ, Toutatis va putea fi observat cu ajutorul unui telescop obișnuit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!