Data publicării:

Un arădean care arunca pe jos coji de seminţe, amendat cu 1.500 lei şi pus să măture

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un arădean care mânca seminţe în spaţiul public şi arunca cojile pe jos a fost surprins de către poliţiştii locali, care i-au aplicat o amendă de 1.500 de lei, dar l-au şi obligat să măture gunoiul în faţa lor.

Potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, de Poliţia Locală Arad, o patrulă a observat un tânăr care, în zona Boul Roşu din municipiu, mânca seminţe şi scuipa cojile pe trotuar.

"A fost pus să cureţe perimetrul şi a fost amendat de poliţiştii locali ai Serviciului Ordine Publică şi Circulaţie pentru nerespectarea prevederilor HCLM 162/2006, privind gospodărirea municipiului Arad. Chiar dacă B.N., în vârstă de 26 de ani, le-a declarat oamenilor legii, care patrulează zilnic zona, că îşi regretă fapta, amenda pe care o va plăti este de 1.500 lei", precizează comunicatul.

Poliţia Locală a anunţat, în ultima vreme, că va urmări persoanele care murdăresc spaţiul public şi a avertizat că amenzile aplicate vor fi cele mai mari prevăzute de legislaţie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel