Regele Mihai, un an de la moarte, miercuri. Slujbă de pomenire la Curtea de Argeş
Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu vor lua parte, miercuri, la Curtea de Argeş, la parastasul Regelui Mihai I, la împlinirea unui an de la moartea fostului suveran.
Potrivit unui comunicat al Casei Regale, transmis luni Agerpres, serviciul religios va avea loc, de la ora 12,00, în Vechea Catedrală Episcopală şi Regală a Mănăstirii Curtea de Argeş, ulterior urmând să fie rostită o rugăciune la mormântul Regelui Mihai I, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale.
La slujba de pomenire vor participa şi principesa Elena şi soţul ei, Alexander Nixon, principesa Sofia şi principesa Maria. Toţi cei care doresc să ia parte sunt bine-veniţi", se arată în comunicatul Casei Regale. Rugăciunea de la mormânt se va desfăşura privat, doar în prezenţa Familiei Regale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News