Un altfel de Crăciun. Amintiri cumplite ale românilor
Dacă în zilele noastre, când spunem Crăciun, cei mai mulți români se gândesc la cadouri și la un brad împodobit, iată că lucrurile nu au stat dintotdeauna așa.
"Un Altfel de Crăciun" este o radiografie emoționantă a destinelor deținuților politici din România din perioada comunistă. Pe un scenariu cuprinzând texte ale scriitorilor Radu Gyr, Zahu Pana, Dumitru Oniga, Marcel Petrisor, Anatolie Panis etc., câteva din numele celor care au marcat acei ani din spatele gratiilor, Jilava și Aiud își deschid porțile pentru sinceritate și adevăr.
Cei care vor să vadă o parte emoționantă a istoriei noastre, sunt invitați la Teatrul "În culise", vineri seară, 29 noiembrie, la ora 19.00, la Piața Națiunilor Unite (București). Oamenii care vor vedea acest spectacol vor avea parte de o lecție despre toleranță, iertare, iubire. Într-o atmosferă de penitență se vorbește despre lacrimi, tristețe, speranță, întoarcere la valorile umane, la credință, la oamenii de lângă noi. Echipa spectacolului (Mona Gavrilas și Diana Giubernea) încearcă o paralelă cu Nașterea lui Iisus și invită la evadare în interior prin amintiri, într-o altă viață - viața de dinainte de a fi închiși.
Așa că - vineri seară -sunteți așteptați la Teatru!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News