Data publicării:
Un alt miliardar pentru Casa Albă. Cine e candidatul democraților
Miliardarul american Michael Bloomberg, fost primar al New York-ului, se gândeşte în mod serios să intre în cursa pentru nominalizarea din partea democraţilor la scrutinul prezidenţial din 2020, o decizie care ar putea tulbura serios apele în această tabără cu doar trei luni înaintea declanşării alegerilor primare, transmite vineri Reuters.
Bloomberg, în vârstă de 77 de ani, mogul media şi filantrop, cu trei mandate de primar în cea mai mare metropolă a Statelor Unite, este sceptic că vreunul dintre actualii candidaţi democraţi îl poate învinge pe preşedintele republican Donald Trump anul viitor, a indicat purtătorul său de cuvânt, Howard Wolfson.
Bloomberg alternativa moderată a democraților
Conform unor surse apropiate lui Bloomberg, acesta strânge deja semnăturile necesare pentru a-şi depune candidatura în statul Alabama, unde legea prevede că termenul limită pentru înregistrarea candidaţilor este vineri. Tabăra democrată, care numără în prezent 17 aspiranţi, s-a coagulat, potrivit sondajelor, în jurul a patru competitori principali: senatorii Elizabeth Warren şi Bernie Sanders, din aripa progresistă a partidului, fostul vicepreşedinte Joe Biden şi primarul din South Bend (Indiana), Pete Buttigieg, care reprezintă aripa mai moderată. 'Dacă Mike va candida, el le-ar oferi o nouă opţiune democraţilor (...) Mike ar fi capabil să lupte cu Trump şi să câştige', a mai spus Wolfson.
Bloomberg, care susţine lupta împotriva schimbării climatice şi a violenţei cu arme de foc, s-a arătat critic faţă de senatoarea Warren şi planul ei de a institui o taxă asupra celor super-bogaţi, pentru a finanţa programe precum asistenţă medicală şi studii la nivel de colegiu gratuite. Dacă va intra în competiţie, Bloomberg le va face concurenţă, cel mai probabil, unor candidaţi precum Biden şi Buttigieg ca alternativă moderată la progresismul lui Warren. La fel de probabil este că îl va aştepta un drum dificil cu aripa liberală a partidului, preocupată de pătrunderea banilor corporaţiilor în politică şi de inegalitatea de venituri din America.
Fără miliardari în politica americană
'Mai mulţi miliardari încercând să intre în politică nu este, cu siguranţă, schimbarea de care America are nevoie', a declarat managerul campaniei lui Sanders, Faiz Shakir. La rândul său, Elizabeth Warren a reacţionat la ştirea despre intenţiile lui Bloomberg trimiţându-i pe Twitter un link care îi arată cât ar plăti sub taxa pe avere propusă de ea. Bloomberg, pe care revista Forbes îl plasează pe locul 8 între cei mai bogaţi americani, cu o avere estimată la 53,4 miliarde de dolari, şi-ar putea finanţa campania în mare măsură singur, ceea ce i-ar permite să-şi lanseze rapid candidatura. La 77 de ani, el ar fi al doilea cel mai vârstnic candidat printre democraţi, după Sanders, care are 78. Îi urmează Biden, cu 76 de ani, şi Warren, care a împlinit 70. De partea cealaltă, preşedintele republican Trump are 73 de ani. Primul stat care îşi va alege candidatul democrat va fi Iowa, unde pe 3 februarie vor avea loc aşa-numitele caucus-uri, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News