Data publicării:

Un alpinist a murit după ce a căzut în gol în Tatra Mare

Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (Stefan Stefancik)
Sursă foto: Pexels (Stefan Stefancik)

Un alpinist și-a pierdut viața în masivul Tatra Mare, după ce a căzut în gol.

Un alpinist a murit după ce a căzut în gol aproximativ 50 de metri, în acest weekend, în masivul montan Tatra Mare din nordul Slovaciei, au anunţat autorităţile locale, informează duminică agenţia DPA și Agerpres. 

Un însoţitor al victimei în vârstă de 56 de ani a raportat accidentul printr-un apel la serviciile de urgenţă, a indicat Serviciul Salvamont, sâmbătă seara. La locul accidentului a fost trimis un elicopter cu un salvator şi un medic.

Bărbatul a fost declarat decedat la faţa locului, iar însoţitorul său, care nu era rănit, a fost coborât de pe munte.

Serviciul Salvamont a precizat că accidentul a avut loc în timpul coborârii de pe o stâncă ascuţită numită Ihla v Patrii, lângă Valea Mengusovská din Parcul Naţional Tatra Mare. 

Ruperea gheţarului Marmolada, consecinţă a încălzirii globale?

Întrebată la Radio România Actualităţi dacă se poate spune, cu certitudine, că accidentul din Italia, unde o bucată din gheţarul Marmolada s-a rupt şi a pornit o avalanşă care a ucis şase persoane şi a rănit alte opt, este rezultatul încălzirii globale, Roxana Bojariu a spus că "un singur eveniment nu poate fi legat direct cu schimbarea climatică, care e un fenomen ce acoperă un timp mult mai îndelungat şi, evident are..."

"Să ţinem cont că astfel de fenomene sunt din ce în ce mai dese şi aici într-adevăr putem spune că există o legătură cu schimbarea climei. Practic, gheţarii, 95% din gheţarii lumii sunt pe cale de a se topi. E o cifră şi arată clar încălzirea...

Studiile arată că, dacă continuăm cu emisiile de gaze cu efect de seră aşa cum sunt ele astăzi, până la sfârşitul acestui secol, în munţii Alpi, nu vor mai exista gheţari. Ori, lucrul acesta deja se vede în astfel de fenomene, să ştiţi că sunt şi fenomene în care gheţarii se topesc şi formează lacuri care apoi se revarsă rapid şi vin şi ele cu consecinţe asupra comunităţilor locale. Sunt şi cazuri în care, gheţarii topindu-se, modifică efectiv traseul râurilor şi practic, râurile îşi croiesc alte albii, iarăşi cu consecinţe asupra comunităţilor locale, iar la nivel global, această topire a gheţarilor, împreună cu topirea învelişurilor de gheaţă ale Groenlandei şi ale Antarcticii, înseamnă o creştere a nivelului Oceanului Planetar, înseamnă consecinţe asupra oraşelor la coastă, asupra micilor insule din Atlantic şi din Pacific, care deja simt efectul creşterii nivelului oceanului. Există deja migranţi climatici din aceste insule din Pacific, de exemplu în Australia şi Noua Zeelandă. Deci e clar că avem de-a face nu doar cu un fenomen izolat", a mai spus aceasta. Citește mai multe AICI

Un alpinist din Rusia a murit pe Everest

Un alpinist rus a decedat pe muntele Everest, au anunţat duminică autorităţile, al doilea deces înregistrat în acest sezon pe masivul supranumit acoperişul lumii, informează AFP, citat de Agerpres. 

Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a decedat sâmbătă după ce s-a îmbolnăvit pe când se afla în faza de aclimatizare într-o tabără situată la altitudinea de 6.553 de metri, dedesubtul vârfului.

Trupul său a fost adus la tabăra de bază şi va fi transportat cu avionul la Kathmandu imediat ce condiţiile meteo se vor ameliora, a declarat pentru AFP Bhisma Raj Dhungana, responsabil în cadrul ministerului nepalez al Turismului.

Deşi nu se cunoaşte încă cauza decesului, ar putea fi vorba despre complicaţii legate de răul de munte, a adăugat el.

Decesul a fost confirmat de şerpaşul Mingma Gelu din cadrul operatorului Seven Summits Treks, organizatorul expediţiei. Este vorba despre cel de-al doilea deces înregistrat pe versantul nepalez al Everestului în timpul sezonului de primăvară, care durează de la jumătatea lui aprilie până la sfârşitul lui mai.

În aprilie, un alpinist nepalez, Ngimi Tenji Sherpa, în vârstă de 38 de ani a decedat în timp ce urca echipamentul, A fost găsit în poziţie şezândă, cu rucsacul în spate. Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel