Un adevărat război informatic: Facebook şi Twitter şterg conturile hackerilor care susțin WikiLeaks
Facebook şi Twitter au şters conturile unor hackeri care au atacat serviciile ce au "abandonat", în opinia lor, WikiLeaks în ultimele zile, relatează Financial Times, în ediţia electronică de joi.
Campania cunoscută ca Operation Payback (Operaţiunea Răzbunarea) a folosit reţelele sociale şi camerele de discuţii pentru a-şi coordona atacurile. Atât Facebook, cât şi Twitter au şters conturile care apar sub numele campaniei, informează Mediafax
Această decizie riscă însă să fie urmată de acţiuni ale hackerilor activişti.
Operation Payback a citat miercuri Twitter ca potenţială ţintă, pretinzând că site-ul blochează apariţia WikiLeaks în categoria "trending topics", care include temele de discuţie cele mai populare de pe site. Twitter a negat în mod repetat aceste acuzaţii.
WikiLeaks a anunţat într-un comunicat că "nici nu condamnă, nici nu aplaudă aceste atacuri" ale Operation Payback.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News