Șumudică, bătut în Piața Victoriei: A fost vai de mama mea
Marius Șumudică surprinde mereu cu poveștile pe care le are. Antrenorul de 46 de ani este amuzat de o poveste veche de peste trei decenii.
Marius Șumudică a oferit un interviu pentru GSP. Antrenorul român care a cucerit Turcia a povestit o întâmplare inedită din Piața Victoriei, când a fost bătut crunt de Miliție pe vremea comuniștilor.
"M-a luat Miliţia o dată, pe sus. Eram un puşti cordit în Piaţa Victoriei, fluturând steagul în faţa a 500 de inşi: "Hei, ha, hop şi-aşa / Am bătut Miliţia!", după o victorie în Divizia B contra Victoriei Bucureşti.
M-au luat la circă, m-au bătut vai de mama mea, eu copil de 10-12 ani, mi-au luat amprentele de m-au mâzgălit pe degete, iar acasă, surpriză! M-a bătut şi tata, zicându-mi că ce caut eu să fac pe deşteptul".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News