Data publicării:

Ultimul trib, noul show de la Antena 1. Singurul cuplu din concurs

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Șapte români de rând, de vârste și profesii diferite, au decis să se avânte în Madagascar, un tărâm complet diferit de tot ceea ce au văzut și trăit până acum. Doi dintre aceștia, Gabriela și Silviu, formează un cuplu, iar împreună vor înfrunta aventura din insula africană.

"Ultimul Trib", noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase și de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole și de neprevăzut: Madagascar! Insula africană, un teritoriu în care spiritele încă sunt prezente în viața de zi cu zi, în care lacurile sau copacii sunt considerate sacre, iar de unele nu te poți apropia, le va fi casă celor trei triburi, formate din oameni de rând, sportivi și, respectiv, vedete.

Inconștienți sau extrem de curajoși, cu toții cred că pot ieși învingători din această eventură exotică ce le va pune la încercare simțurile și abilitățile, însă numai unul dintre ei are șansa de a câștiga marele premiu, în valoare de 100.000 de euro.

Ce îi unește pe cei doi 

Gabriela Popa (45 de ani) și Silviu Geandra (43 de ani) sunt din Iași și formează un cuplu de doi ani, după ce s-au cunoscut la preselecțiile pentru o emisiune de televiziune. Amândoi au mai fost căsătoriți, iar Gabriela este și mama a două fetițe. "Fetele rămân singure, are grijă o prietenă de ele. Sunt amândouă foarte încântate de decizia noastră, eu îmi dau silința mai ales pentru ele, nu aș vrea să le dezamăgesc, mai ales că ele mereu spun că sunt puternică, iar acum am și ocazia să le demonstrez asta", spune Gabriela.

Iar dacă Gabriela iubește sportul, Silviu este multiplu campion la kickboxing și vicecampion european la Unifight. Cei doi ar putea vedea un avantaj în faptul că vor înfrunta împreună aventura din Madagascar, însă există și temeri. "Nu ne așteptam să plecăm împreună și nici nu aș fi avut o problemă cu asta, eu nu sunt dependentă de Silviu, dar aș suferi mai mult dacă ar pleca el primul", a recunoscut Gabriela.

Ce presupune concursul 

"Ultimul Trib" este un show adaptat după celebrul format "Nomads". Trei triburi - unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând - vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.

În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru "Teritoriu", iar în timp ce tribul câștigător va fi cazat într-un resort de lux și va fi răsfățat zilnic, cel de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde membrilor tribului le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi o porție simplă de mâncare și nu neapărat un pat, ci mai degrabă un loc în care să doarmă. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situație în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul celor șapte zile de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiți să se lupte și pentru a rămâne pe insulă.

Săptămână de săptămână triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru "Teritoriu", cât și pentru "Eliminare", pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel