Data publicării:

Ultimul trib. Ei sunt finaliştii

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ultimul trib
Ultimul trib

După aproape 2 luni de zile petrecute în Madagascar şi un ultim joc de Eliminare, Ultimul Trib şi-a decis aseară finaliştii în cadrul ediţiei difuzate de Antena 1.

Alegeri prezidentiale 2024

 Confruntarea dintre Silviu Mircescu şi Silviu Geandră i-a adus victoria celui din urmă. Ioana Şulea, Nelly Condeescu, Sorin Brotnei, Daniel Chiriţă, Mircea Zamfir şi Silviu Geandră formează Ultimul Trib şi sunt cei şase finalişti care au ajuns în etapa finală a competiţiei, în care fiecare dintre ei va lupta pe cont propriu pentru trofeu şi marele premiu în valoare de 100.000 de euro.

„Plec foarte fericit şi foarte împăcat cu mine, pentru că am rămas în ultimii 7 din 21 de oameni, oameni puternici, majoritatea sportivi, aşa că nu pot decât să fiu foarte fericit că am rezistat 40 de zile în concurs!”, a mărturisit Mircescu, înainte de a părăsi aseară competiţia. „E un soi de eliberare, de fericire şi nostalgie. Deşi nu plec acasă cu marele premiu, cei 100.000 de euro, plec mult mai bogat şi mă refer aici la experienţele pe care le-am trăit în Ultimul Trib”, a mai completat el. A urmat apoi o întâlnire între cei şase finalişti şi prezentatorul reality show-ului, Octavian Strunilă, care a culminat cu o ceremonie simbolică, în care ultimele steaguri de echipe au fost distruse. „Astăzi e un nou început. Va exista doar un singur teritoriu – satul malgaş. Acolo veţi locui împreună, veţi mânca împreună, dar a doua zi veţi lupta pe cont propriu! Acolo vă aşteaptă acum o super petrecere!”, le-a spus acesta.

Începe acum o nouă etapă

Pentru cei şase concurenţi rămaşi în Madagascar începe acum o nouă etapă, în care singurul lucru care mai rămâne de stabilit, în ultimele jocuri rămase până la finalul competiţiei, este cine este cel mai bun. Până atunci însă, cu toţi s-au bucurat de un mic moment de respiro – o petrecere organizată în cinstea lor de oamenii din sat. Singurele probe cărora au trebuit să le facă faţă aceştia au fost dansul malgaş până la epuizare şi mâncatul pe săturate. Nu doar petrecerea a fost un motiv de bucurie în rândul finaliştilor, ci şi aniversarea Ioanei, care a împlinit 22 de ani chiar în prima zi de luptă în echipa finală Ultimul Trib. După ce colegii au întâmpinat-o cu urări încă de la primele ore ale dimineţii, Octavian i-a adus şi el un dar nepreţuit – o scrisoare de la mama Ioanei, prin intermediul căreia aceasta a primit veşti de acasă.

Iar surprizele nu se opresc aici

Prima zi în noua componenţă le-a adus concurenţilor un joc pentru un premiu surpriză şi nu o probă de eliminare cum se aşteptau cu toţii. Primii trei câştigători ai probei vor avea parte de o excursie extraordinară, pe o insulă specială, unde nu există curent electric, nu există maşini, dar există oameni, localnici şi restaurante, în care aceştia vor lua masa alături de Octavian. Jocul „Cine rezistă câştigă” le-a dat ceva bătăi de cap, Silviu, Ioana şi Chiru fiind fericiţii care merg alături de Octavian pe insula Nosy Komba. Cine va fi următorul eliminat, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă ediţie Ultimul Trib, vinerea viitoare, de la 22.15, la Antena 1.

Vezi şi: TIR răsturnat pe DN1. Trafic îngreunat

Avertizare meteo Bucureşti. Vreme deosebit de rece

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel