Ultimul Trib. Cornelia Condeescu, nerăbdătoare: ”O astfel de șansă și experiență am o singură dată în viață!”
Nerăbdătoare să înceapă experiența sa în "Ultimul Trib", în curând, la Antena 1, instructorul de fitness Cornelia Condeescu mărturisește că va îmbrățișa chiar și eventualele temeri care vor ieși la iveală în Madagascar.
Cornelia Condeescu este în prezent instructor de fitness, însă visul său din copilărie a fost să danseze. Atrasă de balerinele pe care le vedea la televizor, Cornelia a început să danseze încă de la vârsta de 5 ani, iar de atunci a câștigat aproape 100 de premii la concursuri, iar meseria sa actuală a purtat-o prin țară ca manager de club sau antrenor. Visul Corneliei este să poată dechide o sală special amenajată în care să aplice programe speciale pentru copii supraponderali.
"O astfel de șansă și experiență am o singură dată în viață! Cum puteam să le ratez? De-a lungul anilor mi-am înfruntat și depășit multe frici, dar nu stând comod în casă, iar în Madagascar vor ieși la iveală altele, de care nu sunt conștientă și care cu siguranță doar în astfel de condiții pot apărea. Nu mă pot gândi acum la ele, necunoscând mai nimic din ceea ce voi simți sau vedea atunci. Dar știu sigur că simt entuziasm, deschidere și nerăbdare!", spune încântată Cornelia.
"Ultimul Trib", noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase și de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole și de neprevăzut: Madagascar! Lor li se alătură, din postura de prezentator, actorul Octavian Strunilă!
Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra.
"Ultimul Trib" este un show adaptat după celebrul format "Nomads". Trei triburi - unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând - vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.
În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru "Teritoriu", iar în timp ce tribul câștigător va fi cazat într-un resort de lux și va fi răsfățat zilnic, cel de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde membrilor tribului le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi o porție simplă de mâncare și nu neapărat un pat, ci mai degrabă un loc în care să doarmă. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situație în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul celor șapte zile de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiți să se lupte și pentru a rămâne pe insulă.
Săptămână de săptămână triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru "Teritoriu", cât și pentru "Eliminare", pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News