Ultimul focar de COVID-19 din China ar fi pornit de la o școală primară
Un nou focar de COVID-19 a izbucnit într-o școală primară din China.
China a înregistrat o nouă creștere a cazurilor de coronavirus, situație legată de o școală primară din provincia Fujian, scrie BBC. Rapoartele inițiale sugerează că sursa suspectată a focarului este tatăl unui student care a fost testat pozitiv la virusul SARS-CoV-2 pe 10 septembrie - 38 de zile după întoarcerea de la Singapore de pe 4 august. Orașul Putian din provincia Fujian - care găzduiește aproximativ trei milioane de locuitori - pare a fi unul dintre locurile cele mai afectate.
Autoritățile din Fujian au dispus ca toți profesorii și studenții să fie testați în decurs de o săptămână, după ce au fost raportate peste 100 de cazuri în patru zile. Ultimul val vine la o lună după ce China a restrâns focarul de la Nanjing - este cel mai mare de la Wuhan.
Nu se știe unde s-a infectat
El a servit timp de 21 de zile în carantină, perioadă în care a făcut nouă teste de acid nucleic și serologice, toate fiind negative, se arată într-un raport publicat de ziarul Global Times.
Nu este clar dacă tatăl studentului s-ar fi putut infecta în străinătate - însă experții au pus la îndoială faptul că el este sursa suspectată a focarului, spunând Global Times că o perioadă de incubație atât de lungă este rară.
Aproximativ 99,7% din elevii români au început școala cu prezență fizică
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că 99,7% dintre cei aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari pot începe şcoala cu prezenţă fizică şi a subliniat importanţa vaccinării anti-COVID-19, scrie Agerpres.
"Astăzi pot începe şcoala cu prezenţă fizică 99,7% dintre cei aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari. Este un lucru extrem de important, demonstrează înţelegerea importanţei şcolii, dar în acelaşi timp trebuie să dovedim responsabilitate şi determinare pentru a asigura în şcoli acea protecţie sanitară care să ne poată permite să ţinem şcolile deschise o perioadă cât mai lungă, în aşa fel încât să nu mai avem acele pierderi pe care le-am înregistrat pe parcursul perioadei de criză sanitară", a spus ministrul Educaţiei la ceremonia de deschidere a noului an şcolar de la Liceul Tehnologic "Carol I" din comuna Valea Doftanei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News